Revista presei interne 14.09.2010 – Când ţi se scumpeşte creditul ipotecar

Gândul: Orice companie, odată la trei luni, ar trebui să evalueze „cum stă în piaţă şi să îşi ajusteze tarifele”, spun reprezentanţii firmelor de asigurări

Companiile de profil pregătesc scumpiri ale asigurărilor auto obligatorii. Deja una dintre ele, Ardaf, a urcat săptămâna trecută preţul la RCA cu circa 6%. Reprezentanţii firmelor de asigurări susţin că odată la trei luni majoritatea societăţilor iau decizia de a umbla la tarife, după ce analizează şi ofertele concurenţilor din piaţă.

Dailybusiness.ro: Procesul de reevaluare a bunurilor ipotecate, realizat de banci, da batai de cap unora din clienti, care se trezesc cu rate mai mari la credite din cauza evolutiei pretului la case din ultimul timp.

Spre exemplu, unele banci care fac reevaluarea locuintelor din portofoliu modifica valoarea asigurarii inclusa in credit in functie de noua evaluare a locuintei. Astfel, banca Volksbank a refacut unele din contractele de asigurare ale debitorilor.

Pentru creditele contractate inainte de 2005 , cand locuintele erau mai ieftine decat acum, suma asigurata a crescut, rezultand astfel si o prima de asigurare mai mare. In schimb, pentru locuintele cumparate dupa anii 2006-2007, care au valori mai mici decat in perioada achizitiei, in unele cazuri politele de asigurare au scazut.

ZF: Fiscul a pus sechestru asigurător pe activele Rompetrol Rafinare (Petromidia) pentru a împiedica vânzarea acestora până la recuperarea datoriei de 517 milioane de euro.

Kazahii de la Rompetrol, care controlează Rompetrol Rafinare (RRC) – compania care deţine rafinăria Petromidia au optat pentru plata cash a întregii datorii de 571 mil. euro în momentul în care au făcut prima plată parţială de 54 mil. euro în luna august, susţine Sorin Blejnar, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). În cazul în care compania nu-şi plăteşte restul datoriei, vom trece la executarea silită a activelor”, a declarat pentru ZF Sorin Blejnar.

Dinu Patriciu, fostul patron al grupului petrolier, crede că Fiscul nu va reuşi să recupereze banii de la Petromidia, iar cea mai bună soluţie ar fi să vândă acţiunile, scrie Evenimentul zilei.

Cu circa două săptămâni înainte de termenul-limită până la care KazMunaiGaz (KMG) trebuie să-şi plătească datoria istorică faţă de statul român, s-au încins spiritele de ambele părţi.

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) ar putea ajunge la 0,7-0,8 lei, după listarea la Bursa de Valori Bucureşti, potrivit analiştilor BCR, titrează România liberă.

Preconizată pentru începutul anului viitor, listarea acţiunilor Fondului Proprietatea ar putea creşte cu 27-45% cotaţia la care se realizează în prezent transferurile prin negocierea directă între vânzător şi cumpărător. Acţiunile FP sunt trazac­ţionate cu preţuri care variază în jurul nivelului de 0,55 lei/titlu, aproape jumătate din valoarea nominală care este de 1 leu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed