Revista presei interne 17 Septembrie 2009 – Nemirschi pleacă în căutarea lostriţei

0
Datoriile centralelor termice vor fi şterse, titreaza Adevărul. Unităţile care asigură alimentarea cu energie termică a populaţiei vor fi scutite de datorii de jumătate de miliard de lei. Populaţia riscă să rămână fără căldură şi apă caldă la iarnă, dacă sistemul de termoficare nu va fi degrevat de arieratele cumulate în ultima perioadă.

Valul doi de măsuri anticriză în IT. Managerii din IT au prins curaj, la un an de criză, sunt agresivi şi vorbesc tot mai mult despre creşterea cotei de piaţă, investiţii în marketing, despre adaptarea la cerinţele pieţei, targetarea selectivă a pieţei sau chiar despre asocierea cu un partener care dispune de excedent. Prin contrast, primele acţiuni pentru a limita efectele negative au vizat analiza cheltuielilor şi diminuarea acestora, principalele măsuri fiind reducerea costurilor cu resursele umane, în zona de marketing şi chiar de vânzări, acestea fiind practic decizii defensive, de punere la adăpost, potrivit  Business Standard.

Romanii stau la coadă la BNR de la 7 dimineaţa să cumpere monede de aur. Zeci de oameni s-au aşezat la coadă încă de la 7 dimineaţa în faţa Sucursalei Bucureşti a BNR pentru a apuca să cumpere măcar una din monedele de aur cu efigia lui Vlad Ţepeş emise de Banca Naţională cu ocazia aniversării a 550 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului, monede care costa 4.340 de lei fiecare, scrie Ziarul financiar.

Nemirschi pleacă în căutarea lostriţei, scrie Evenimentul Zilei. ACŢIUNEA „LOSTRIŢA”. Ministrul mediului, Nicolae Nemirschi, vrea să angajeze o firmă
care să caute locurile din România în care mai există lostriţe.

Comertul second-hand, afaceri infloritoare pe timp de criza, scrie România Liberă. Amenintarea somajului si diminuarea salariilor ii determina pe multi dintre  romani sa renunte la „luxul” de a-si cumpara haine noi.

Demisie de onoare la Flamingo: Dragoş Simion lasă loc liber juniorului Adamescu. Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu care deţine, potrivit ultimelor raportări, 17,54% din „Flamingo International”, a preluat, ieri, funcţia de preşedinte al companiei de la Dragoş Simion, după ce acesta s-a retras de la conducerea societăţii, motivând că şi-a îndeplinit obiectivele. Mişcarea survine la două zile după ce fondul de investiţii american „QVT” şi-a lichidat deţinerea de 22% din companie printr-o „tranzacţie specială” de 5,1 milioane de lei, scrie Bursa.

Ţigările s-ar putea scumpi cu un leu pe pachet, din 2010. Cei şapte milioane de fumători din România ar putea plăti cu cel puţin 1 leu în plus pentru fiecare pachet de ţigări cumpărat, începând cu 1 ianuarie 2010, spun reprezentanţii a doi producători de ţigări. „Acesta este efectul cumulat al majorării accizei de la 64 la 74 de euro la mia de ţigarete, dar şi al creşterii cursului de schimb până la un nivel probabil de 4,2 lei/euro”, a declarat, pentru Gândul, Philip Gambaccini, directorul pe probleme fiscale al producătorului de ţigarete Philip Morris. Aceasta înseamnă că la preţul actual al fiecărui pachet de ţigări se va adăuga, în medie, câte 1 leu, însă creşterea va fi mai mare în cazul mărcilor mai ieftine.