Revista presei interne 18 Decembrie – Deputaţii decid dacă scăpăm de forfetar

0
Deputaţii decid dacă scăpăm de forfetar, titrează Evenimentul Zilei. O iniţiativă legislativă a liberalilor şi conservatorilor, care prevede eliminarea impozitului minim, a trecut tacit de Senat. Firmele au o nouă speranţă că vor scăpa de impozitul minim. O iniţiativă legislativă care conţine această prevedere a trecut prin aprobare tacită de Senat şi va fi dezbătută de deputaţi, care vor da verdictul final.

Tinerii cu studii superioare, cei mai activi pe internet. Românii care accesează internetul sunt preponderent tineri, cu studii superioare sau post-universitare şi venituri mici, se arată într-un studiu demograf al site-ului trafic.ro, derulat pe un eşantion de peste 125.000 de respondenţi. Din punct de vedere demografic, profilul utilizatorului român de internet devine din ce în ce mai matur. Cea mai activă categorie de vârstă rămâne cea a utilizatorilor între 20 şi 24 de ani, cu 21,96%, însă câştigă teren şi categoriile mai vârstnice, 30-34 ani, cu 11,71%, 34-39 ani, cu 10,24% şi 40-49 ani, cu 12,51%, potrivit Business Standard.

O noua runda de „bancareza”. In ultimele doua saptamani am primit de la bancile al caror client sunt notificari despre intrarea in vigoare a unei ordonante de urgenta care obliga sistemul bancar sa-si adapteze contractele la norme europene. Un beneficiu al ordonantei ar fi o relatie mai transparenta intre banca si clienti, cum ar fi, de pilda, trimiterea lunara a unui extras de cont gratuit, scrie România Liberă.

Internetul a ajuns o piedică în monopolul consultanţilor fiscali, cărora statul le-a dat pe mână, prin lege, afaceri de zeci de milioane de euro. Citeşte pe Capital.ro cum scapi de obligaţia de a plăti un consultant fiscal.

Marea miza in pensii private. Ziarul Financiar scrie cum se va calcula randamentul. Cea mai mare miza de anul viitor din piata pensiilor private este modul in care autoritatea de supraveghere va calcula pentru prima data randamentul fondurilor de pensii obligatorii (pilonul II), in luna iunie, la doi ani de la lansarea lor, deoarece acest calcul ar putea scoate anumiti jucatori de pe piata.

Pirelli extinde fabrica de la Slatina cu 50 de milioane de euro de la BEI, scrie Adevarul. Pirelli România a primit OK-ul de la BEI pentru împrumutul de 50 de milioane de euro necesari pentru extinderea fabricii de anvelope de la Slatina.

Germania vinde titluri de stat de 343 miliarde de euro. Germania urmează să vândă titluri guvernamentale în sumă record, anul viitor, din cauza creşterii costurilor cu şomajul şi a colectării slabe a veniturilor bugetare. Agenţia Federală a Finanţelor a anunţat, ieri, că vânzările de titluri de stat vor ajunge la 343 miliarde de euro (494 miliarde de dolari) în 2010, de la 329 miliarde de euro anul acesta, respectiv 213 miliarde de euro în 2008. Emisiunile planificate pentru 2010 includ obligaţiuni de 207 miliarde de euro, respectiv bonuri de tezaur şi certificate de depozit de 136 de miliarde de euro, scrie Bursa.