Revoluţie în Cuba: “Comunismul”, scos din Constituţie. Plus, un drept la proprietate privată

0

Varianta constituţională propusă dezbaterii, de sâmbătă până luni, celor peste 600 de deputaţi cubanezi menţionează doar „socialismul” ca politică de stat, a dezvăluit presa oficială, faţă de textul în vigoare din 1976 care consemna, la articolul 5, înaintarea „spre societatea comunistă”.

„Aceasta nu vrea să arate că renunţăm la ideile noastre, ci că, în viziunea noastră, ne gândim la o ţară socialistă, suverană, independentă, prosperă şi durabilă”, a argumentat săptămâna aceasta preşedintele Adunării Naţionale, Esteban Lazo, în timpul sesiunilor preliminare în care parlamentarii au analizat propunerea de reformă constituţională.

Pentru a apăra suprimarea termenului „comunism”, Lazo a susţinut de asemenea, potrivit publicaţiei de stat Granma, că situaţia actuală din Cuba şi contextul internaţional diferă mult în comparaţie cu anul 1976.

 

Cuba este un stat socialist, sau o republică parlamentară condusă de un partid comunist, care deține monopolul puterii politice. (Toate partidele de opoziție sunt considerate ilegale de constituția cubaneză, care afirmă că „Partidul Comunist Cubanez … este forța supremă călăuzitoare a societății și a statului”). Fidel Castro a fost șeful statului și șef al guvernului din 1959 până în 2008, la început ca prim-ministru ș,i după desființarea acestei funcții în 1976, ca președinte al Consiliului de Stat și de Miniștri. Este, de asemenea, membru, din 1976, al Adunării Naționale a Puterii Populare din partea municipalității orașului Santiago de Cuba, Prim Secretar al Partidului Comunist Cubanez și comandant suprem al forțelor armate. Din motive de sănătate, în august 2006 Fidel Castro a transferat toate prerogativele sale fratelui său, Raúl Castro, care, în februarie 2008, este numit președinte al Cubei.

 

Articolul integral pe AGERPRES