Rezervele valutare a BNR au crescut semnificativ într-o singură lună! Dan Suciu spune cum

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au crescut cu 3,71% în octombrie în raport cu lua precedentă, ajunggând la 33,795 miliarde de euro, a anunțat Banca Centrală. În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

 

S-au modificat SIMPTOMELE de COVID! Cum ne dăm seama că am fost infectați

 

– Intrări de 2.763 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunea de obligațiuni pe piaţa internă în valoare nominală de 1.647 milioane euro), alimentarea contului Comisiei Europene și altele;

– Ieşiri de 1.556 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăţi de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.

 

ANCHETĂ în Poliție și Jandarmerie după apariția fotografiei șoc din scara blocului

 

 

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5.352 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 octombrie 2020 au fost de 39.147 milioane euro, faţă de 37.954 milioane euro la 30 septembrie 2020.

Plăţile scadente în luna noiembrie 2020 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 72 milioane euro.

Comentând aceste date, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale, a declarat că saltul semnificativ al rezervelor valutare a venit mai ales din emisiunea de succes pe care Ministerul de Finanţe a avut-o săptămâna trecută, fapt care e o dovadă că statul român are capacitatea de finanţare. „E o creştere semnificativă (a rezervelor valutare, n.r.) care a venit mai ales din emisiunea de succes pe care Ministerul de Finanţe a avut-o săptămâna trecută, împrumutul de pe pieţele locale, în valută. Încă o dovadă că statul român are capacitatea de finanţare şi este departe de orice problemă legată de finanţare şi de găsirea de resurse de pe piaţă. Sigur, acest moment trebuie marcat şi subliniat. Din perspectiva rezervelor trebuie spus că Banca Naţională a avut o preocupare de-a lungul timpului să le menţină relativ constante în cursul acestui an extrem de agitat. Acest lucru nu a fost neapărat uşor, dar iată că ne apropiem de finalul anului şi putem spune că rezervele au evoluat în jurul acestei valori. E o dovadă că există capacitate şi instrumente pentru a depăşi un moment de criză, dacă se va contura şi în perioada următoare”, a spus Suciu, la Digi 24.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed