Indicii au arătat la finalul şedinţei uşoare deprecieri de până la o jumătate de procent, în condiţiile în care 14 emitenţi au terminat pe plus, tot atâţia pe minus şi 14 în staţionare. Cele mai căutate au fost titlurile din sectorul bancar.
Banca Transilvania a avut rulaje de peste 1,2 milioane de lei iar acţiunile băncii au avut o evoluţie aproape liniară la preţul de referinţă de 1 leu şi 10 bani. La fel şi BRD s-a consolidat la cotaţia de 8 lei şi 25 de bani.
Erste Bank debutat cu dreptul. De la o apreciere în deschidere de peste 2%, titlurile au pierdut la final 1%. Erste a fost acţiunea cu una dintre cele mai bune evoluţii în ultima săptămână. În cele 5 şedinţe a urcat cu aproape 13%.
SIF-urile au închis mixt, trei dintre ele în staţionare. SIF Transilvania a urcat uşor cu 0,7% iar SIF Oltenia s-a plasat cu peste un procent sub valoarea de ieri.
În sectorul petrolier, cea mai importantă ştire a venit dinspre Petrom. După publicarea raportului preliminar al OMV care indică o scădere a vânzărilor de gaze ale Petrom în trimestrul II şi o diminuare a producţiei, titlurile SNP au avut scăderi de peste 2,5% dar şi le-a înjumătăţit la final.
Dintre acţiunile din eşalonul doi, Şantierul Naval Orşova a urcat cu peste 10% pe fondul contractelor de 14 milioane de euro anunţate de companie.
Ultima săptămână pe BVB s-a caracterizat printr-o lichiditate foarte redusă. În cele 5 şedinţe, indicele general al pieţei a urcat cu 2,3% iar BET FI a urcat cu 4%.











