Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, la semnarea contractelor pentru două loturi din autostrada A7 Paşcani-Suceava, că este convins că în 2029 se va circula pe autostradă de la Paşcani prin Suceava până la Siret, dar şi prin Iaşi până la Ungheni. ”Dacă eşti conectat, cresc condiţiile pentru dezvoltare, dacă nu, rămâi izolat şi ratezi şanse”, arată el. Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a precizat că este vorba despre 62 de kilometri de autostradă care vor reprezenta o alternativă pentru naveta zilnică pe DN 2, pentru ”ambulanţele care nu vor mai pierde ore în trafic” şi pentru investitorii care ocoleau zona.








