Rezumat bursier: Indicii reuşesc să închidă pe plus

0

Bursa de la Bucureşti a deshis pe verde, iar atenţia investitorilor s-a îndreptat spre companiile din grupul Rompetrol, după anunţul acţionarului majoritar de a derula o ofertă la cele două societăţi.

Acţiunile Rompetrol Rafinare au urcat cu mai mult de 9% în debut, dar au închis cu 4% mai sus. Volumul tranzacţionat a fost cel mai bun din ultimele 2 luni, iar în piaţă au fost schimbate aproape 60 de mil de acţiuni. Pe un plus de două ori mai mic faţă de maxime au inchis şi acţiunile Rompetrol Well Services.

Tranzacţii importante au fost realizate şi în cazul Băncii Transilvania. 5 tranzacţii pe piaţa DEAL au avut la bază 24,3 mil de acţiuni, sau 2,3% din capitalul societăţii. Preţul la care au fost realizate tranzacţiile a fost de 1,62 lei, maximul din acest an. Pe piaţa principală au fost schimbate 2,7 mil de acţiuni, iar la închidere un titlu costa 1,61 lei.

Încă un DEAL a fost realizat cu 6,2 mil acţiuni Petrom la 26,9 bani. Cele 6 tranzacţii de pe piaţa DEAL au cumulat aproape 10 mil de euro.

Dintre emitenţii bancari, BRD a pierdut 1,5%, în timp ce acţiunile Erste Bank au închis pe plus, de 1%, la 126 lei.

SIF-urile au parcurs o şedinţă destul de volatilă. BET-FI a recuperat mai mult, pe final, şi a reuşit să închidă pe plus, de 0,8%.

BET a închis doar cu 0,1% mai sus, iar indicele general al pieţei avea la final o creştere de 0,16%.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel