Rezumat bursier: Roşu pe BVB. Rulajul la BVB a scăzut cu 8% faţă de vineri, până la 5,05 milioane de lei

Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a coborât cu 2,35%, iar indicele compozit BET-C a pierdut 1,94%. Ca urmare a anunţului trimiterii în judecată de către DIICOT a preşedintelui consiliului de administraţie Horia Ciorcilă, acţiunile Băncii Transilvania şi contractele futures cu activ suport TLV au fost oprite de la tranzacţionare, timp de peste două ore.

Astfel, Banca Transilvania, a pierdut luni 3,55%, coborând până la închidere la un preţ de 1,36 lei pe acţiune, pe un rulaj de 512.475 lei, al patrulea ca valoare în clasamentul tranzacţiilor. În acelaşi timp, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare, a scăzut cu 2,54%, iar ROTX, jucat la Bursa din Viena, a înregistrat o scădere de 1,93%. Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 2,37%, iar BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a pierdut 1,89%.

 Cea mai mare lichiditate a fost înregistrată de tranzacţiile cu acţiunile SIF Oltenia, care au atins o valoare de 0,98 milioane de lei, respectiv aproape 19,4% din rulajul total cu acţiuni de pe piaţa reglementată. Titlul SIF5 a pierdut luni 2,42%. Azomureş a ocupat locul secund în clasamentul rulajului de luni, cu aproape 0,94 milioane lei, după o scădere de 0,94%.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed