REZUMAT BURSIER: SIF-urile pierd aproape 2 procente in deschiderea saptamanii si a lunii

0

Bursa de la Bucuresti a inceput saptamana cu o depreciere de aproape doua procente pe SIF-uri. Ceilalti doi indici BET si BET C au avut o evolutie diferita astazi; BET a scazut cu 0,44%, iar indicele genaral al pietei s-a apreciat cu 0,56%, desi numarul societatilor care au inchis pe crestere a fost mai mic decat al celor care au terminat pe scadere.

Aprecierea BET C s-a datorat cresterii de peste 14% a titlurilor Alro revenite astazi la tranzactionare dupa o pauza de peste 5 luni.

Lichiditatea in piata a fost si astazi sporita de 9 tranzactii pe piata DEAL care au totalizat 4,8 milioane de euro, adica 37% din rulajul pietei.
Au facut obiectul unor tranzactii speciale titlurile BRD si Flamingo.

Actiunile companiei de retail au fost de altfel cele mai lichide si pe piata principala. Valoarea de tranzactionare a fost de 7,8 milioane de lei. Astazi s-a mai schimbat in piata peste 5% din compania Flamingo, dupa ce vineri a mai fost vanduta 6,7% din societate. Vanzatorul a fost anuntat in aceasta dimineata, si este Dragos Cinca fondatorul si principalul actionar al companiei.

Titlurile Flamingo au inchis in stationare, desi au avut si o crestere de 2% pe parcursul zilei.

Banca Transilvania a fost a doua ca rulaj cu 3,8 milioane de lei. Titlurile bancii au deschis la pretul de referinta si au inceput sa piarda teren astfel ca pe final au inchis la minimul zilei de 1 leu si 4 bani, cu 1,9% mai jos.

Pe sectorul financiar, volumele au fost extrem de reduse. SIF-urile au deschis pe scadere cu peste 1% iar pe final au coborat cu aproape 2%.

Cea mai lichida a fost SIF Oltenia cu 3 milioane de lei. Titlurile s-au mentinut in jurul valorii de 3 lei si 15 bani, pentru ca pe final sa coboara si sa inchida la minimul de 3 lei si 12 bani cu 1,9% mai jos.

SIF Banat Crisana a inregistrat cea mai redusa crestere de 1,4% ultima tranzactie realizandu-se la 2 lei si 80 de bani. Titlurile au oscilat intre 2,77 de lei si 2,82 de lei.

SIF Transilvania a inregistrat cea mai mare depreciere de aproape 2,5%. Titlurile au avut aceasta scadere inca de la deschidere iar tranzactiile s-au realizat in jurul pretului mediu de 3 lei si 19 bani.

De remarcat a fost cresterea buna a actiunilor Kandia pe o lichiditate de 240.000 de lei. Dupa ce au avut cel mai bun randament in primul trimestru actiunile au deschis si aceasta luna in forta cu un castig de 14,6%.

Lidia Focsan, corespondent The Money Channel la BVB