Rihanna face ravagii pe internet topless! FOTO Cea mai bogată cântăreață din lume, a rămas fără sutien

Solista, în vârstă de 32 de ani, le-a arătat fanilor săi că, în lipsa spectacolelor publice, poate să facă ”spectacol” și pe internet, cu zeci de mii de admiratori.

Vedeta, pe numele său real Robyn Rihanna Fenty, ce a fost desemnată de revista Forbes drept ”cea mai bogată cântăreață din lume” (cu o avere impresionantă, estimată la circa 600 milioane dolari americani) s-a pozat cu o ținută aproape inexistentă, cu bustul acoperit doar de bijuterii masive. „Nu vreau să port lenjerie înseara asta, este mesajul ce a însoțit fotografia, care a dat de lucru fanilor săi de pe rețelele de socializare. Nu e prima oară când Rihanna renunță la haine pentru ședinte foto hot.

Adriana Iliescu și-a pus la punct propria înmormântare. În anii 2000 a fost cea mai bătrână mama din lume care a născut

Solista originară din Barbados (Saint Michael),  care a lansat  hit-uri precum „Umbrella“, „Diamonds“, „Work“ şi „What’s My Name?“, muzica sa nu reprezintă singura sursă de venit.
Conform Forbes, Rihanna le depăşeşte în acest clasament pe Madonna (570 de milioane de dolari), pe Céline Dion (450 de milioane de dolari) şi pe Beyoncé (400 de milioane de dolari). Cea mai mare parte din averea soliste provine din turnee şi vânzări de discuri. În plus a obţinut sume importante şi din brandul de lenjerie intimă Savage X Fenty şi a mărcii de produse de machiaj Fenty Beauty. Brand cosmetic ce a generat o cifră de afaceri de 580 milioane dolari în 2018, anul lansării sale.
”Nu m-am gândit niciodată că voi câştiga atât de mulţi bani, deci o simplă cifră nu mă va face să mă opresc din activitate“, declara Rihanna pentru New York Times. Și, se pare, averea nu o oprește nici să pozele fără sutien.

Alexandru Arșinel, pensie și indemnizații lunare de 9000 lei! Veniturile sale au stârnit un val de controverse în mediul artistic

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed