Robin Hood s-a mutat în Spania

Viaţa spaniolilor de rând devine tot mai grea, pe zi ce trece. O parte dintre ei doar visează la traiul îndestulător de altă dată, iar mulţi abia trăiesc de pe-o zi pe alta. În ultimele zile au avut loc însă mai multe evenimente care ridică multe semne de întrebare despre gravitatea crizei din Spania. Cel mai mult a atras atenţia un furt dintr-un supermarket, comparat cu gesturile din trecut ale lui Robin Hood. Membrii unui sindicat au furat dintr-un magazin alimente şi alte produse în valoare de o mie de euro, pe care le-au donat apoi celor nevoiaşi.

 

Trei persoane au fost rănite uşor în timpul jafurilor, dar sindicaliştii susţin că doar au vrut să tragă un semnal de alarmă. Părerile cetăţenilor sunt împărţite: unii consideră că astfel de evenimente s-ar putea repeta, iar alţii – dintre cei săraci, au văzut în acest gest mult mai multă umanitate decât a oferit guvernul spaniol. Este şi cazul Manuelei, o pensionară în vârstă de 65 de ani, care a primit şi ea câteva din cele „furate” din magazin. Ea nu vede nimic nepotrivit în acţiunea sindicatului.

 

„Nu cred că fac ceva greşit. Trebuie să mâncăm chiar dacă Guvernul nu ne dă locuri de muncă. Chiar şi câinii de pe stradă trăiesc bine, dar păturile sărace ale Spaniei se luptă pentru supravieţuire.”

 

Manuela este văduvă. Ea a fost menajeră, dar şi-a pierdut locul de muncă atunci când proprietarul casei în care lucra a murit. Iar cei 400 de euro pe care-i primeşte ca ajutor de şomaj nu-i ajung pentru mai nimic. Luna trecută a pierdut casa, pentru că n-a mai putut plăti ratele la bancă. Împreună cu alte 100 de persoane s-a mutat într-o clădire deţinută de o agenţie imobiliară din Sevillia. Aici îşi duce traiul cu greu, de pe-o zi pe alta. Încrederea în guvernanţi şi-a pierdut-o de mult şi nu mai speră că lucrurile se vor îndrepta prea curând.

 

„Viitor? Nu mai văd niciun viitor. Trăiesc doar de la o zi la alta. Nici nu încerc să mă gândesc la viitor. Acum o duc foarte greu şi nu îmi pot imagina cum arată viitorul.” Manuela, şomeră

 

În încercarea de a găsi o variantă de compromis, managerii supermarketurilor au negociat cu sindicaliştii şi i-au convins să nu le mai atace magazinele. În schimb, ei au promis să doneze o parte dintre produsele de pe rafturi.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed