Roibu, Oltchim, despre acţionarul minoritar: Securiştii ăştia polonezi vor să mă distrugă pe mine şi compania

0

Acţionarul minoritar PCC  vrea, cu orice preţ, blocarea activităţii Oltchim pentru a o putea să o achiziţioneze pe un preţ derizoriu, a precizat, într-un comunicat remis Money.ro, Constantin Roibu, preşedintele companiei vâlcene. Replica lui Roibu vine ca urmare a mai multor atacuri în presă semnate de PCC care au culminat cu o plângere depusă la DNA pe numele oficialului Oltchim.

„Reprezentanţii PCC  îşi continuă campania agresivă prin care mint, dezinformează şi manipulează fiind disperaţi că, deşi au folosit toate pârghiile pentru blocarea activităţii Oltchik în scopul reducerii valorii companiei şi cumpărarea acesteia pe un preţ derizoriu, am reuşit să menţinem Oltchim în funcţiune şi chiar să realizăm profit în ultimele luni. Acest lucru îi nemulţumeşte şi chiar îi duce la disperare pe cei de la PCC, deoarece funcţionarea pe profit va duce în mod sigur la creşterea valorii de piaţă a acţiunilor pe bursă, în condiţiile în care PCC şi-a făcut publică intenţia de a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni de la statul român…Reprezentanţi ai acestui acţionar ostil au avut o ultimă încercare de a mă atrage să colaborez cu ei. Am refuzat orice întâlnire şi mi-au transmis că mă vor distruge ca persoană…Eforturile pe care ei le fac pentru a mă compromite fabricându-mi un dosar la DNA , încercând să-mi păteze numele şi să îmi distrugă reputaţia, au ca scop subminarea încrederii partenerilor Oltchim şi stoparea acordării de finanţări şi sprijin pentru funcţionarea companiei. Se vede clar că specializările celor de la PCC în fostele structuri ale securităţii poloneze au fost dezinformarea şi manipularea, deoarece toate articolele la care aceştia fac referire în plângerea lor penală la DNA au fost comandate şi finanţate de PCC”, spune Roibu.  Acesta le mai transmite minoritarilor că nu este intimidat de continuele lor atacuri şi că va continua să facă ce ştie mai bine să lucreze în interesul Oltchim pentru ca această companie să poată fi, din nou, una profitabilă şi să ajungă la o capitalizare bursieră de 1 miliard de euro.

Compania PCC SE cu acţionariat german deţine 12% din Oltchim şi deţine două combinate chimice în Polonia şi unul în Germania. În ultimii 3 ani s-a remarcat prin atacuri virulente în presă la adresa management-ului Oltchim pe care l-a acuzat că lucrează doar în interes propriu şi nu pentru societate.  Aproape toate încercările de a obţine finanţare externă pentru combinat s-au lov it de opoziţia acţionarului minoritar care a declanşat şi mai multe acţiuni în instanţă.

PCC  a înaintat şi o plângere Comisiei Europene sprin care solicita declanşarea unei anchete privind legitimitatea unui ajutor de stat de 50 de milioane de euro pe care statul român, prin Eximbank, ar fi urmat s-o acorde Oltchim pentru angajarea unor credite. Investigaţia Comisiei a fost încheiată atunci când Guvernul a notificat la Bruxelles ca ajutorul de stat nu a mai fost acordat.

Guvernul României prin vocea fostului ministru al Economiei, Adriean Videanu, i Autoritatea de Privatizare – AVAS dar şi Eximbank şi-au declarat sprijinul pentru ca Oltchim să primească ajutor de stat, lucru care, până la urmă nu s- mai realizat.

Olchim are o capitalizare bursieră de circa 16 milioane de euro şi are pierderi de 45 de milioane euro în primele nouă luni din acest an. În ultimii trei ani compania nu a făcut, niciodată, profit.