Roland Garros: Irina Begu a lovit un copil cu racheta! Ce s-a întâmplat după aceea

Irina Begu, locul 63 WTA, a fost aproape să fie descalificată în turul al doilea al turneului de la Roland Garros, din cauza unui incident pe care l-a provocat. La scorul de 7-6 (3), 3-6, 2-0, 15-0 pentru rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 31 WTA, pe serviciul acesteia, Irina Begu s-a îndreptat spre marginea terenului să-şi schimbe racheta.

Însă ea a aruncat de la câţiva metri racheta, care a lovit scaunul de odihnă şi a ricoşat în tribună, lovind o persoană, se pare că un copil, aflat pe primul rând.

Gestul nu a fost unul violent, mai degrabă unul de lehamite, iar Irina şi-a cerut imediat scuze. Cu toate acestea, arbitrul de scaun a chemat supervizorul turneului.

El a decis ca meciul să continue, după care Alexandrova a discutat şi ea cu spervizorul, părând că e nemulţumită de faptul că românca nu a fost descalificată.   Irina a primit un avertisment şi partida s-a reluat după o pauză de câteva minute.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed