România a trecut de Marele Zid şi speră să se întoarcă cu investitori chinezi

China a înfiinţat un secretariat special la Beijing pentru a întări cooperarea cu ţările central şi est-europene. Chiar dacă economia va fi, cel mai probabil, punctul central, există şi alte domenii vizate. Astfel, China doreşte întărirea relaţiilor cu ţările din estul şi centrul Europei în domenii precum cultură, turism şi educaţie.

 

România l-a trimis pe Ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Mihai Voicu, să participe la inaugurarea Secretariatului pentru Cooperare dintre China şi ţările central şi est-europene. Misiunea oficialului român s-a desfăşurat în perioada 4-7 septembrie. TOtodată, ministrul va purta, în perioada următoare, discuţii cu mari companii chineze implicate în proiecte în România, în infrastructură şi energie.

 

Oficialii guvernului precizează, totodată, că s-au semnat deja acorduri de cooperare între Transelectrica şi Huawei şi China Development Bank, precum şi între societate 2K Telecom şi Huawei şi China Eximbank.

 

România a făcut deja primii paşi în sensul unei relaţii mai puternice cu mediul de business din China. În iulie, statul a anunţat că firma China Huadian Engineering a câştigat licitaţia pentru realizarea unei termocentrale pe cărbuni de 500 de MW la Rovinari, investiţie care se va ridica la un miliard de dolari.

 

Relaţiile României cu a doua cea mai mare economie a lumii sunt relativ modeste. China este abia al 18-lea investitor străin în România, cu un aport de sub 300 de milioane de euro la firmele din această ţară.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed