Romania are 164 de partii

0

În total sunt 164 de pârtii de schi omologate, cele mai multe cu lungimi de până într-un kilometru, faţă de 154 de pârtii câte figurau anul trecut în baza de date a ANT. Domeniul schiabil din România se poate compara cu o staţiune din Austria sau Franţa, destinaţii de schi care atrag anual sute de mii de români la schi.

 

VEZI AICI STAREA PÂRTIILOR DIN ROMÂNIA

 

De exemplu, doar domeniul schiabil francez Les 3 Valles însumează circa 600 de kilometri de pârtii, în timp ce în landul Salzburg din Austria sunt 22 de regiuni de schi cu 1.700 kilometri de pârtii. Doar pe unele pârtii din ţară se poate schia în prezent, temperaturile nefiind adecvate în toate staţiunile pentru punerea în funcţiune a tunurilor de zăpadă, pe pârtiile dotate cu aceste echipamente.

 

„Pe trei din cele cinci pârtii pe care le administrăm se poate schia. Sperăm să avem temperaturi mici şi de sărbători ca să se poată schia pe toate cele cinci pârtii. Avem zece tunuri de zăpadă faţă de opt anul trecut, iar anul acesta am investit într-un telescaun. Cabanele şi vilele din zonă vor fi pline de sărbători din câte ştiu“, a spus Freinademetz Sicrit, unul din acţio­narii companiei Teleferic Cindrel, care administrează pârtii cu o lungime totală de 2,7 kilometri în Păltiniş. Pentru a atrage mai mulţi turişti în sta­ţiune, compania organizează săptă­mâ­nal evenimente.

 

VEZI AICI STAREA PÂRTIILOR DIN ROMÂNIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.