Atunci când, în urmă cu vreun sfert de secol (ce repede trece timpul!), presa a început să vorbească, mai în glumă, mai în serios, despre baronii locali cu carnet de partid care taie şi spânzură în teritoriu, totul părea să fie doar o „bulă” de audienţă, căci nu-şi închipuia nimeni că Evul Mediu va da năvală peste noi.
Între timp, însă, baronii au prins rădăcini solide pe scaunul din capul mesei (a se înţelege prin asta administrarea ţării) şi, de prin anul 2000, au început să aplice cu entuziasm (şi chiar cu profesionalism) principii bolşevice de care credeam că am scăpat atunci când ne-am scuturat de regimul Ceauşescu.
Recompensarea fără limită a activului de partid şi rotaţiei cadrelor, dar şi mai noul principiu „mai răspândiţi, băieţi, mai răspândiţi”, sunt exemple la îndemână.
Cotropirea şi deprofesionalizarea instituţională
Ca să n-o dau în metafore şi suprarealisme, se cuvine să constat că „gaşca fesenistă” se regăseşte, în zilele noastre, în conducerea tuturor partidelor româneşti, altoită cu specimene „emanate” din organizaţiile de tineret (Nicu Ceauşescu ar fi invidios, şcolile de cadre ale UTC-ului au fost pistol cu apă pe lângă ăştia!), transferate din latura întunecată a mediului de afaceri (îi ştiţi, sunt băieţii ăia care pun borduri de beton la preţuri de cărămizi de aur) şi plantate în zona obscură a cozilor politice deghizate în funcţionari publici.
