România de bine! Se deschide primul Centru Naţional de Educaţie Montană, în Parcul Natural Bucegi

0

Asociaţia Montană Carpaţi şi Salvamont România vor deschide, într-un parteneriat unic, porţile primului Centru Naţional de Educaţie Montană, în inima Parcului Natural Bucegi, anunță Brașov.net.

Centrul va fi deschis la începutul anului 2024.

”Acesta va deveni un loc pentru publicul dornic să înveţe despre biodiversitatea montană, despre beneficiile timpului petrecut în natură şi despre un tip de turism montan responsabil. Centrul de Educaţie Montană – pe care-l veţi găsi chiar în incinta Centrului Naţional Salvamont de la Padina – va deveni, astfel, un ghid şi un liant între potenţialul natural de altitudine şi comunităţile care vor să-l descopere”, transmit iniţiatorii proiectului.

Potrivit iniţiatorilor, Centrul de Educaţie Montană va deveni un sprijin la nivel naţional pe multiple planuri.

”Va avea programul plin cu tabere pentru elevi şi profesori, cu drumeţii pentru începători, cu ateliere de căţărat, schi, orientare sau prim ajutor în compania specialiştilor, dar şi cu ture de observare şi de fotografiere a florei şi faunei locale. Pe lângă tot ce putem face pe terenul montan din ”curtea” centrului, plănuim o serie de evenimente şi la căldura sobei: seri cu filme sau documentare montane în prezenţa realizatorilor, expoziţii cu fotografii din Carpaţi, lansări de cărţi despre aventuri montane, dezbateri despre protecţia mediului şi rolul nostru sau concerte folk şi spaţiu de socializare în comunitatea montaniarzilor”, precizează iniţiatorii proiectului.

Beneficiari vor fi grupuri de copii din medii dezavantajate care nu au ocazia des să iasă din locul în care trăiesc – clase cu elevi dornici să facă practică la orele de biologie sau geografie, tineri şi adulţi entuziasmaţi să descopere un traseu sau un sport montan nou, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.