România, din ce în ce mai riscantă. Cotaţia CDS a ajuns la maximul ultimilor 2 ani şi jumătate

Sorin Simon

România a avut în trimestrul trei cea mai bună creştere economică din 2008. În plus, pe latura deficitului fiscal, performanţele Executivului de la Bucureşti au fost excepţionale, după cum declara recent un analist Fitch pentru The Money Channel.

În pofida acestor aspecte pozitive, valul de pesimism de la nivel european a grevat şi percepţia investitorilor privind România. Prima de risc (CDS – CREDIT DEFAULT SWAP) a României a urcat exploziv în noiembrie, cu peste 36%, la aproape 465 de puncte de bază, potrivit datelor Reuters. Este cel mai ridicat nivel din 3 aprilie 2009, adică din ultimii doi ani şi jumătate. În aprilie 2009, prima de risc cobora de la maximul istoric după ce România anunţa încheierea unui acord stand-by cu FMI. Prima de risc sau CDS-ul suveran reprezintă o poliţă de asigurare împotriva falimentului suveran.

Cele 465 de puncte ale României înseamnă că un investitor plăteşte 46.500 de dolari pentru a asigura un milion de dolari împotriva falimentului României. Pe de altă parte, în viziunea pieţelor, riscul de incetare a plăţilor este mai mare pentru România decât în cazul Poloniei, Bulgariei şi Cehiei. În schimb, ţara noastră stă mai bine decât Ungaria, Spania şi Italia. De altfel, un raport recent al UBS nominaliza 19 ţări care au cea mai mare probabilitate de a intra în incapacitate de plată. Pe ultimele două locuri, la egalitate, se află Statele Unite şi Polonia. Urmează, cu acelaşi indice al riscului de faliment, România, Norvegia şi Canada, în viziunea analiştilor UBS.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole