România disponibilizează mai mulți angajați ruși, inclusiv diplomați. De ce îi trimite acasă

România a decis, joi, să reducă personalul diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România prin limitarea numărului acestuia la un nivel apropiat cu cel pe care îl are țara noastră în Rusia, anunţă MAE.

Așadar, Rusia trebuie să reducă numărul de posturi din România cu 51 de poziţii – adică cu 21 poziţii de diplomat şi cu 30 de poziţii de personal tehnico-administrativ, respectiv să reducă personalul aflat efectiv la post în ţara noastră cu 40 de persoane – adică cu 11 diplomaţi şi cu 29 de persoane aparţinând personalului tehnico-administrativ.

Partea rusă a fost informată cu privire la faptul că are la dispoziţie cel mult 30 de zile pentru a pune în aplicare decizia părţii române, iar în cazul în care acest termen nu va fi respectat, MAE român va lua măsuri de punere în aplicare a deciziei prin retragerea acreditării unor membri ai personalului.

„Ministerul Afacerilor Externe informează că, din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost informat astăzi, 8 iunie 2023, în cadrul unei întrevederi cu secretarul de stat pentru afaceri strategice, asupra deciziei autorităţilor române de a reduce personalul diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România prin limitarea numărului acestuia la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice şi tehnico-administrative a României în Federaţia Rusă”, se arată în comunicat.

Câți angajați are Rusia în plus față de România

Astfel, conform deciziei autorităţilor române, Federaţia Rusă trebuie să reducă numărul de posturi din România cu 51 de poziţii – adică cu 21 poziţii de diplomat şi cu 30 de poziţii de personal tehnico-administrativ, respectiv să reducă personalul aflat efectiv la post în ţara noastră cu 40 de persoane – adică cu 11 diplomaţi şi cu 29 de persoane aparţinând personalului tehnico-administrativ (diferenţa între numărul de posturi şi numărul personalului aflat efectiv la post se explică prin faptul că nu toate poziţiile de pe schema personalului rus din România sunt în prezent ocupate).

„Alegerea posturilor ce vor fi reduse şi a persoanelor care vor trebui să părăsească România va aparţine (în această fază) Federaţiei Ruse, cu respectarea limitărilor aferente fiecărei categorii (diplomaţi, respectiv personal tehnico-administrativ). Astfel, numărul total de posturi diplomatice şi tehnico-administrative ale Federaţiei Ruse din România este redus cu 61%, iar numărul efectiv de personal cu 55,5 %”, spune MAE.

În conformitate cu prevederile Convenției de la Viena, din 1961

Măsura a fost adoptată în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 1 al Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 18 Aprilie 1961 („În lipsa unui acord explicit asupra misiunii, statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele a ceea ce el considera ca rezonabil şi normal, având în vedere împrejurările şi condiţiile existente în acest stat şi nevoile misiunii în cauza.”) şi reflectă nivelul actual al relaţiilor bilaterale, reduse drastic de România după declanşarea de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, arată Ministerul de Externe.

Partea rusă a fost informată, de asemenea, cu privire la faptul că are la dispoziţie cel mult 30 de zile pentru a pune în aplicare decizia părţii române.

”În cazul în care acest termen nu va fi respectat, MAE român va lua măsuri de punere în aplicare a deciziei prin retragerea acreditării unor membri ai personalului diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România în vederea asigurării respectării plafonului decis pentru limitarea personalului Rusiei în ţara noastră”, spune MAE.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed