România riscă să devină o colonie a speculatorilor valutari

0

„Sperăm (şi încă mai sperăm) ca moneda naţională să-şi măsoare valoarea în competiţia cu valutele internationale pe terenul competitivităţii economice. Altfel vom asista neputincioşi cum România se va transforma într-o colonie a speculatorilor valutari”, susţine într-un comunicat, Mihai Ionescu, secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR).

 

Mihai Ionescu arată că exportatorii nu mai înteleg nimic, pentru că acum, când toţi experţii (şi interni şi internaţionali) clamează la unison stabilitatea economico-financiară a României, „moneda naţională a fost scoasă pe taraba zvonurilor”.

 

„S-a creat impresia că fiecare analist-zvonist anunţă cursuri de schimb ale leului ca la alba-neagra. Din păcate nu există un instrument tehnic care să măsoare valoarea reală a monedei naţionale (şi nu doar în România). Piaţa este singura care-i validează puterea. Probleme apar când piaţa nu reflecta fidel evoluţiile economice, fiind intoxicată de analiştii-zvonişti (mare parte dintre ei nu dezinteresaţi)”, susţine Mihai Ionescu.

 

Secretarul general al ANEIR arată că dacă în perioada 2010-2011, caracterizată prin puternice bulversări economice interne şi externe, leul românesc şi-a păstrat un nivel de curs relativ constant faţă de euro (ceea ce a oferit siguranţă şi credibilitate exportatorilor români, confirmaţi de statisticile internaţionale drept campioni ai Europei la recuperarea pierderilor din perioada de criză), acum respectiva stabilitate a sărit în aer.

 

„Fără îndoială, un curs mărit avantajează exportatorii. Dar numai pe moment. Cine încasează acum facturile livrărilor anterioare primeşte în cont mai mulţi lei prin schimbarea valutei. Dilema este: ce se va întâmpla cu acele firme care vor da crezare zvoniştilor, vor semna contracte externe cu speranţa că zvonurile de creştere a cursului se vor adeverii, se vor aproviziona cu cele necesare producţiei la cursurile ridicate de azi (şi peste 50% din produsele de export au componennte din import), vor produce mărfurile contractate, le vor livra şi după 6-9-12 luni, când tot acest ciclu se va încheia şi vor încasa valuta, vor constata că zvonurile zvoniştilor nu s-au adeverit?”, se întreabă Ionescu.

 

El a spus că exportatorii au pledat şi vor pleda consecvent pentru stabilitatea cursului. Pentru exportatori, mai important decât cursul mărit (dar instabil) este un curs relativ constant.

 

„Cum până la momentul intrării în zona euro (când exportarii, ca şi importatorii vor scăpa de stresul cursului de schimb) va mai trece ceva timp, ne menţinem încrederea în BNR (căreia i-am apreciat comportamentul pozitiv din ultimii ani) că nu va asista pasivă la corul zvoniştilor – speculatori. Exportatorii nu pot uita momentul 02.07.2007, când cursul ajunsese la 3,1112 lei/euro. Or, dacă cineva îşi poate imagina că, în caz de repetare a momentului din 2007, exportatorii pot suporta un joc de curs de 43,6% (comparativ cu nivelul maxim de zilele trecute de 4,4662 lei/euro) prin rata profitului (care se află în zona 5-10% în toate sectoarele de producţie) să consulte statisticile oficiale. La momentul respectiv cca. 40% dintre exportatorii români au dispărut de pe piaţa externă”, a mai arătat Ionescu.