România, sfătuită să ridice un GARD la graniţa cu Serbia

0

Preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), Szilagyi Zsolt, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că solicită, în numele formaţiunii, preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Victor Ponta să analizeze o posibilă securizare a graniţei cu Serbia.

„În numele PPMT cer preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Victor Ponta să analizeze o posibilă securizare a graniţei cu Serbia, dat fiind faptul că migranţii şi traficanţii de fiinţe umane vor alege alte trasee alternative pentru a ajunge în spaţiul Schengen. În mod preventiv ar trebui să se ia o astfel de măsură, de securizare a graniţei verzi cu Serbia, şi nu mă refer la punctele de frontieră legale şi unde se trece cu paşaportul, prin preluarea modelului Ungariei, adică ridicarea unui gard de tip NATO, din sârmă ghimpată, care se poate amplasa uşor, rapid şi relativ ieftin şi care ar fi şi pentru România de folos. După experienţa ultimelor săptămâni, acest model din Ungaria funcţionează”, a spus Szilagyi.

 

mai multe, AICI