România va primi 2.475 de refugiaţi, potrivit deciziei JAI, totalul până acum fiind 4.837

Consiliul UE a aprobat miercuri distribuirea în prima etapă, potrivit unor cote obligatorii, a 66.000 de refugiaţi extracomunitari ajunşi în Italia şi Grecia. Uniunea Europeană va stabili ulterior, pe baza aceleiaşi formule, distribuirea a încă 54.000 de refugiaţi, potrivit Mediafax.

Potrivit schemei de repartizare, din cei 50.400 de refugiaţi aflaţi în Grecia, România ar urma să primească 1.890. Din alţi 15.600 de extracomunitari aflaţi în Italia, România ar urma să primească 585. Numărul total al refugiaţilor care ar urma să ajungă în România conform deciziei Consiliului JAI din 22 septembrie ar fi de 2.475.

României îi revin alţi 2.362 de refugiaţi potrivit deciziei Consiliului JAI din 14 septembrie, privind distribuirea a 40.000 de refugiaţi.

Uniunea Europeană a aprobat marţi, la reuniunea miniştrilor de interne şi ai justiţiei, cu ‘o largă majoritate’, repartizarea a 120.000 de refugiaţi între statele membre, în pofida opoziţiei mai multor ţări din Europa Centrală şi de Est, printre care şi România, faţă de cotele propuse de Comisia Europeană

Potrivit Reuters, planul a fost aprobat la Consiliul JAI, dar Cehia, Slovacia, România şi Ungaria au votat împotrivă, a anunţat ministrul de interne ceh pe Twitter.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed