România vrea să devină lider al exporturilor în sud-estul Europei la materii procesate

Denisa Gelatu

România va beneficia, în următorii patru ani, de procesare de 1,5 miliarde de euro, ceea ce o va transforma în lider în sud-estul Europei la materii procesate, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, la un eveniment de specialitate.

România, lider al exporturilor

„Pentru că în 15 iunie am aprobat cea mai importantă formă de sprijin pentru procesare, programul Investalim, în momentul de faţă sunt şi semnate contractele. Este vorba de un miliard de euro schemă de ajutor de stat şi complementar am venit din programul naţional strategic cu o sumă şi am suplimentat-o, iar în următoarea perioadă vom mai semna contracte de procesare în România de 600 de milioane de euro.

Asta înseamnă că în următorii patru ani România va beneficia de procesare de 1,5 miliarde de euro, lucru care face ca România să devină lider la export în sud-estul Europei ca materii procesate, pentru că nu ne mai dorim nici eu şi nici premierul Marcel Ciolacu şi nici Guvernul României să mai plece materie primă la export şi s-o întoarcem procesată din alte ţări.

Ne dorim să ne procesăm materia primă, de aceea am creat acest program şi în continuare vreau să vă asigur că am încercat să integrăm cele trei paliere importante din agricultură”, a transmis ministrul la Conferinţa Naţională a Clubului Fermierilor Români, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole