Românii cu datorii nu mai pot fi sunați și amenintați

0

Regulamentul apare într-un cod de conduită, lansat săptămâna aceasta şi asumat de cele mai multe companii care se ocupă cu recuperarea datoriilor, informează ştirileprotv.ro.

Potrivit regulamentului, recuperatorii vor putea contacta persoanele cu datorii de luni până vineri între 8.00  și 21.00 , iar sâmbătă între 9.00 și 14.00.

Mai mult de atât, recuperatorii trebuie să le vorbească frumos,  nicidecum să îi hărțuiască ori să îi amenițte.

„Din punctul nostru de vedere convorbirile ar trebui să aibp un caracter profesionist, să oferim informații concrete, certe. O amenințare ca și exemplu poate fi prezentarea unei consecinte ce nu apare în contractul de credit semnat”, a declarat directorul juridic al unei firme de recuperare creanţe.

De asemenea, plicurile trimise prin Poştă nu vor mai avea însemnări care să indice faptul că scrisoarea e despre o datorie a destinatarului.

Cei de la Protecția Consumatorului vor să propună o lege care să stipuleze clar cât de departe pot merge recuperatorii de creanțe.