Premierul Victor Ponta a anunţat în cursul zilei de sâmbătă că la complexul energetic de la In Amenas se aflau cinci cetăţeni români. Patru dintre ei au fost salvaţi, însă, din păcate un român a fost ucis de către terorişti.
George Iachim, un român riginar din Constanţa, a povestit pentru o televiziune algeriană cum a reuşit să îşi salveze viaţa. Românul s-a ascuns împreună cu un coleg, tot român, într-un birou, de unde a ieşit abia la căderea nopţii, când au fost preluaţi de către autorităţile algeriene.
Românul care a fost omorât în Algeria este din localitatea Bărcăneşti, din Prahova. El plecase să muncească în străinătate ca să strângă bani pentru că aştepta venirea pe lume al celui de-al doilea copil.
Până să ajungă să lucreze în Algeria, bărbatul a lucrat mai mulţi ani la Rafinăria Petrobrazi. Are deja un copil, iar soţia este însărcinată în 7 luni. Toţi oamenii din comunitatea în care trăia bărbatul spun că sunt şocaţi de veste, dar că vor ajuta pe cât posibil să fie alături de familia indoliată.









