„Piaţa bijuteriilor este complementară celei a amanetului de aur. Dacă volumul bijuteriilor amanetate creşte, iar vânzările de bijuterii scad, acesta este un semn de creştere a sărăciei. În ultima perioadă, însă, scad şi vânzările de bijuterii şi volumul amanetat”, a declarat Mihail Păcioianu, preşedintele executiv al Confederaţiei Naţionale a Operatorilor de Metale şi Pietre Preţioase – Diamond Gold (CDG), pentru ECONOMICA.NET.









