Romastru se extinde la nivel mondial

0

Romastru Trading face parte din Pharaon Holding din Beirut. Afacerile grupului sunt controlate de Michel Pierre Pharaon.

 

Romastru Trading a înregistrat o cifră de afaceri de peste 59 de milioane de euro în 2010 și în prezent are 230 de angajați.

 

Țările vizate pentru valul al doilea și al treilea al extinderii sunt Cehia, Slovacia și Croația.

 

”Prin extinderea în Bulgaria, în anul 2009 câştigat un know-how foarte important, ce ne-a permis ulterior să analizăm şi să luăm în calcul oportunităţi şi în alte ţări din Europa de Est. Prin susţinerea din partea firmei-mamă din Liban, ne pregătim şi pentru intrarea în ţări din Orientul Mijlociu”, a declarat Cristian David, director regional al Romastru pentru Europa Centrală și de Est și Orientul Mijlociu.

 

Expansiunea geografică face parte din planul strategic demarat de Romastru în ultimii doi ani, și vine în continuarea etapei de intrare pe segmentul produselor farmaceutice generice.

 

”Medicamentele generice sunt echivalente terapeutice ale produselor farmaceutice originale ale căror patente au expirat. În acest moment, Romastru are trei divizii pentru generice pentru domeniile oncologie, psihiatrie si cardiologie. Până în 2015, estimăm un market share de 5% pentru aceste segmente. În prezent, Romastru este lider în România pe anumite produse generice pentru cancerul de prostată si cancerul de sân”, explică Cristian David.

 

Primele branduri proprii ale companiei Romastru au fost lansate la sfârşitul anului 2009. Până acum, Romastru a lansat 9 produse generice pe diferite arii medicale, care reprezintă 6% cifra de afaceri a companiei. 55 de produse generice, marca Romastru, vor fi lansate în următorii 2 ani.

 

Romastru Trading activează pe piaţa locală din 1994. Din 2009, Romastru a intrat pe piața de generice prin lansarea primelor branduri proprii în arii medicale precum oncologie, psihiatrie, neurologie. Compania mai asigură şi servicii de marketing, cercetare, depozitare și distribuție a produselor Grifols, Pfizer, Bayer, Klosterfrau, Abbott Laboratories și Rottapharm.