Romgaz are de recuperat creanţe restante de 360 milioane lei

„La finele anului 2007, creanţele restante se ridicau la 220.452.000 lei, iar la sfârşitul lui 2008 acestea au crescut până la 274.495.000 lei. Nivelul creanţelor restante, a ajuns la sfârşitul lunii mai 2009 la suma de 360 milioane lei, iar cu unii clienţi s-au încheiat convenţii de eşalonare a datoriilor”, spun reprezentanţii Romgaz.

Potrivit acestora, „creanţele se pot recupera pe cale legală. Este vorba de companiile cu care Romgaz are contract şi care datorează bani companiei”.

În ceea ce priveşte factorii care au contribuit la majorarea creanţelor restante, creşterea preţului gazelor a determinat o creştere a valorii neîncasate, dar a intervenit şi criza economică şi evoluţia preţului gazelor naturale, au explicat reprezentanţii companiei.

Romgaz şi Petrom produc anual, cumulat, aproximativ două treimi din necesarul de gaze al ţării. România a consumat anul trecut 17,3 miliarde metri cubi gaze, cu un miliard mai mult decât în 2007, când consumul a fost de 16,3 miliarde mc gaze.

Romgaz a realizat anul trecut o producţie de 5,850 miliarde metri cubi gaze, în scădere cu 0,75% faţă de producţia de gaze din 2007, de 5,894 miliarde mc gaze.

De asemenea, producătorul de gaze a avut în 2008 un profit net de 537,29 milioane lei, în creştere cu 5,44% faţă de profitul net realizat în anul anterior şi o cifră de afaceri de 3,280 miliarde lei, în creştere cu 0,26%, potrivit datelor transmise de companie în iunie, la solicitarea Agenţiei NewsIn.

Acţionarul majoritar al Romgaz este Ministerul Economiei, care deţine 85,01% din acţiuni, iar restul de 14,99% din acţiuni aparţine Fondului Proprietatea. Romgaz are ca principal obiect de activitate extracţia şi înmagazinarea gazelor naturale. Romgaz produce anual circa o treime din consumul de gaze al ţării.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed