Roubini: Spania este mult prea mare pentru a se prăbuşi şi mult prea mare pentru a fi salvată

În cadrul uneia dintre primele reuniuni de la Davos, în care a fost analizată situaţia economiei, Roubini şi-a manifestat din nou pesimismul cu privire la viitorul zonei euro, subliniind că Spania reprezintă o ameninţare pentru coeziunea acestei zone.

 

Roubini a tras iar un semnal de alarmă referitor la faptul că euro este o monedă mult prea puternică, existând astfel un risc crescut ca Uniunea Monetară se se dizolve în viitor.

 

Analistul economic american a prevăzut în trecut fenomenul recesiunii economice ca urmare a prăbuşirii ipotecilor ‘subprime’, fapt care a fost considerat la momentul respectiv un lucru exagerat, însă la numai un an diferenţă s-a dovedit a fi adevărat, o dată cu izbucnirea crizei financiare.

 

Roubini a remarcat, la Davos, că climatul existent pe pieţele financiare în ceea ce priveşte zona euro este unul foarte prost, deoarece regiunea are probleme fundamentale, cum ar fi datoriile acumulate de ţările de la periferia Uniunii, dar şi din cauza lipsei reformelor în domeniul productivităţii.

 

În acest sens, Roubini a remarcat productivitatea scăzută şi creşterea economică redusă înregistrate în Spania, Grecia şi Irlanda.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed