Rovana Plumb: Am aprobat lucrările de explorare a gazelor de șist

0

Potrivit Rovanei Plumb, din punct de vedere tehnic orice investiţie trebuie să respecte toate normele şi regulamentele privind protecţia mediului.

 

„Atât timp cât, în ceea ce priveşte explorarea gazelor de şist în România, nu se utilizează metoda de fracturare hidraulică, din punctul de vedere al protecţiei mediului nu există niciun risc. Aşa că, atât pentru zona Dobrogea, cât şi pentru celelalte zone unde s-au solicitat de către companiile străine licenţe în ceea ce priveşte prospectarea şi explorarea, din punct de vedere al mediului se poate elibera acel aviz de mediu, neexistând niciun risc”, a spus ministrul Mediului, citat de Agerpres.

 

Aceasta a precizat că pentru a se ajunge la exploatare, trebuie mai întâi să se facă explorarea gazelor de şist, proces care durează 5 ani, Ministerul Mediului dând avize unor companii străine în acest sens cu privire la regiunea Dobrogea.

 

„Ca să ajungem la exploatare trebuie să vedem dacă avem această resursă şi unde o avem. Ori fără explorare nu avem cum să identificăm, deocamdată suntem în faza de explorare. Da, am dat avize pentru Dobrogea, pentru că nu există niciun fel de risc. (…) Se tratează cu foarte mare seriozitate, este clar că pe explorare, pe tehnologia utilizată, nu există riscuri în ce priveşte mediul, niciun fel de transfer în ceea ce priveşte calitatea apei potabile, respectiv infestarea pânzei freatice, pentru că nu se utilizează tehnica de fracturare hidraulică. Probabil că trebuia să se explice mai de mult acest lucru. Dacă s-ar fi explicat, probabil că şi modul în care era recepţionată această investiţie era altfel făcută. Dar avem nevoie de aceste explorări”, a spus Rovana Plumb, precizând că şi Bulgaria a început „partea de prospecţiune” cu privire la gazele de şist.

 

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi primarul Constanţei, Radu Mazăre, au participat luni la o conferinţă de presă prilejuită de semnarea, la sediul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, a unui contract de finanţare pentru începerea lucrărilor de reabilitare a plajelor din zona staţiunea Mamaia – staţiunea Eforie Nord.