Rusia duce lumea la un pas de război

Planurile americanilor de a mobiliza armament greu, muniţie şi soldaţi în patru ţări din Europa de Est – România, Polonia, Ungaria şi Bulgaria – a stârnit furia Moscovei, care a reacţionat la o scară fără precedent.
Preşedintele Vladimir Putin a anunţat, marţi, că stocul nuclear al ţării va fi majorat anul acesta cu 40 de rachete balistice de rază intercontinentală. „Mai bine de 40 de noi rachete balistice intercontinentale, capabile să se impună în faţa celor mai avansate tehnologii şi sisteme defensive anti-rachetă, vor fi adăugate arsenalului nuclear în acest an”, a declarat Putin, prezent la un târg al producătorilor de armament şi industriei militare.
Şi înainte de această consolidare, Rusia este deja principala putere nucleară mondială, cu peste 7.500 de ogive – 4.500 mobilizate şi alte peste 3.000 retrase, dar încă intacte şi care pot fi folosite. Din 1991 încoace, Rusia a făcut parte din diverse tratate cu Statele Unite ale Americii, prin care cele două blocuri s-au angajat să-şi reducă arsenalele nucleare.

Citeste mai mult: adev.ro/nq1vm9

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed