Premierul ucrainean Iulia Timoşenko a spus la sfârşitul săptămânii trecute, că Ucraina intenţionează să crească taxa pentru tranzitul gazului rusesc pe teritoriul său începând din anul 2010 cu 65-70%, în funcţie de preţul petrolului. Premierul ucrainean a subliniat că Ucraina şi Rusia îndeplinesc prevederile contractului privind livrarea şi tranzitul gazului rusesc.
“Există semne clare ale faptului că Rusia este dispusă la un compromis cu Ucraina”, consideră expertul rus de la compania de consultanţă RusEnergy Mihail Krutihin. “Ultimele acorduri anunţate de Timoşenko, (potrivit cărora – n.red.) Gazprom (…) va fi de acord să furnizeze Ucrainei mai puţin gaz în decursul anului viitor, reprezintă un gest de conciliere” din partea grupului rus, a spus el pentru Nezavisimaia Gazeta.
Premierul ucrainean Iulia Timoşenko a declarat marţi,după negocierile cu omologul rus Vladimir Putin, din Polonia, că Rusia şi Ucraina au convenit ca Naftogaz să achite doar cantităţile de gaz care sunt consumate în mod real. În particular, pentru anul 2010 este prevăzut importul a 27 de miliarde de metri cubi de gaz, ceea ce reprezintă o cantitate mai mică decât ceea cea importată de obicei într-un an. Contractele încheiate în ianuarie între Kiev şi Moscova obligă Ucraina să cumpere 52 miliarde de metri cubi de gaz pe an între 2010 ţi 2019, iar volumul nu poate scădea decât cu 20%. Kievul intenţiona să scadă importurile la 33 miliarde anul acesta.
Potrivit lui Krutihin, poziţia Rusiei poate fi explicată prin faptul că nu există certitudini în ceea ce priveşte proiectul South Stream, atât timp cât nu este definită poziţia Bulgariei. “Mai mult, nu există nimic clar în ceea ce priveşte proiectul Nord Stream, în care Suedia ar putea reprezenta o piedică”, explică analistul rus. “În această situaţie Moscova va fi nevoită să-şi reglementaze relaţia cu Kievul. Şi nu exclud ca, în cazul în care se va înrăutăţi situaţia în jurul acestor rute ocolitoare, din partea Moscovei să vină şi alte acţiuni de conciliere”, a adăugat el.
În concluzie, poziţia Moscovei va depinde direct de aceste două rute ocolitoare, prin care se vrea diminuarea dependenţei Rusiei de tranzitul pe teritoriul ucrainean, consideră Krutihin. “Dacă unul dintre aceste proiecte va înregistra progrese nu este exclus ca Gazprom să încerce să întărească acest factor printr-un nou conflict cu Ucraina, demonstrând Europei că fără aceste surse alternative se va confrunta cu probleme mai mari legate de tranzitul prin Ucraina”, afirmă expertul rus. “Dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci Moscova va trebui să-şi atenueze ambiţiile din considerente pur pragmatice”, consideră el.
La rândul său, directorul departamentului Due Diligence din compania 2K Audit- Business Consulting, Aleksandr Ştok, este convins că Rusia nu este interesată de un alt conflict energetic. “Reputaţia ţării ca furnizor stabil de resurse energetice a avut oricum de suferit în ultimii ani”, reaminteşte expertul rus. “Astfel, nimeni nu va provoca un conflict. Având în vedere faptul că Europa şi Ucraina dispun de rezerve de gaz nu poate fi vorba de un şantaj energetic anul acesta”, a mai spus el pentru Nezavisimaia Gazeta.
În ianuarie, un conflict al gazului între Kiev şi Moscova a dus la suspendarea livrării de gaz rusesc timp de două săptămâni, ceea ce a afectat numeroase state europene. Un sfert din gazul consumat în UE provine de la Rusia, din care 80% tranzitează Ucraina.












