Ruşii de la Mechel Târgovişte lasă o parte din combinat gaj la Raiffeisen

0

Acţionarii Mechel Târgovişte au aprobat contractarea a unui credit de 30 de milioane de euro de la Raiffeisen Bank pentru care va constitui garanţii pe mai multe active ale combinatului printre care şi o oţelărie, potrivit unui comunicat remis Bursei. Ipoteca este de gradul 3, cele de gradul 1 şi 2 fiind deja constituite, tot pentru Raiffeisen, în temeiul unor credite mai vechi. Proprietarii ruşi ai combinatului vor mai gaja, la aceeaşi bancă, şi încasările viitoare din contractele comerciale cu debitorii agreaţi de Raiffeisen precum şi pe stocurile de produse fixe şi semifabricate, pentru un credit de 15 milioane de euro luat, împreună cu Ductil Steel S.A. Suma este destinată prefinaţărilor pentru export şi deschiderii de acreditive. Mechel Târgovişte este deţinut de grupul internaţional rusesc Mechel.