Rușii nu mai vor să negocieze! Europa se teme de o criză alimentară

0

Incertitudinea se menţine luni cu privire la viitorul acordului privind cerealele la Marea Neagră, considerat crucial pentru aprovizionarea la nivel mondial, cu câteva ore înainte ca acesta să expire la miezul nopţii (21.00 GMT) la Istanbul. Liderii din Europa occidentală se tem că în lipsa acestui acord, cerealele din Ucraina nu vor mai putea fi transportate ceea ce ar putea genera o criză alimentară în mai multe țări, relatează AFP.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a fost cel care a intermediat acest acord privind transportul de cereale, dar rușii nu mai par dispuși să negocieze nici măcar cu acesta.

În Ucraina, lupte intense continuă pe front, unde contraofensiva ucraineană se loveşte de contraatacuri ruseşti în anumite zone, dar forţele Kievului progresează lent în jurul oraşului Bahmuţ şi în sud.

Pe tot parcursul weekendului, tăcerea şi discreţia au învăluit manevrele de ultimă oră conduse de Turcia şi ONU pentru a convinge Moscova să prelungească acordul privind cerealele semnat în iulie 2022 pe Bosfor.

În ultimul an, acesta a garantat, în ciuda războiului, trecerea în siguranţă a cargoboturilor către şi dinspre porturile ucrainene, transportând în total aproape 33 de milioane de tone de cereale destinate pieţelor mondiale.

Dar Rusia nu a dat undă verde, iar Iniţiativa privind cerealele este acum, de facto, în impas.

„Începând cu 27 iunie, nicio cerere de trecere nu a fost aprobată de toate părţile”, potrivit unui comunicat de presă al Centrului Comun de Coordonare (JCC), care supervizează acordul de la Istanbul.

Ultima navă cargo aprobată de inspectorii celor patru părţi semnatare, vrachierul turc TQ Samsun, a părăsit duminică portul ucrainean Odesa şi se îndreaptă spre Istanbul, potrivit site-ului Marine Traffic.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan este încrezător:: vineri l-a asigurat pe omologul său rus Vladimir Putin că este „de acord” cu el în ceea ce priveşte prelungirea acordului.

Dar purtătorul de cuvânt al Kremlinului a răspuns imediat că nu a fost făcută nicio declaraţie în acest sens.

Putin a denunţat în mai multe rânduri obstacolele în calea exportului de produse alimentare şi îngrăşăminte ruseşti, care ar fi trebuit să însoţească exportul de produse ucrainene.

De asemenea, el a declarat sâmbătă că „principalul obiectiv al acordului, livrarea de cereale către ţările care au nevoie, în special pe continentul african, nu a fost atins”.

Potrivit datelor oficiale ale CCM, China şi Turcia sunt principalii beneficiari ai livrărilor, alături de economiile dezvoltate.

Însă, datorită acordului, Programul Alimentar Mondial (PAM) a putut oferi ajutor unui număr de douăsprezece ţări aflate în situaţii critice, printre care Afganistan, Sudan şi Yemen.

De aici şi implicarea secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care a avut numeroase discuţii, potrivit purtătorului său de cuvânt.

La sfârşitul săptămânii, el s-a întâlnit cu oficiali ai Uniunii Europene, ale cărei sancţiuni îngreunează activităţile principalei bănci agricole din Rusia. Din aceste discuţii nu a reieşit nimic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.