S-a evitat o CATASTROFĂ! Zeci de mii de acte oficiale au fost aruncate ca la gunoi

Aproape 120.000 de titluri de proprietate, rapoarte de evaluare și alte documente originale ale Primăriei Constanța au fost descoperite întâmplător de doi consilieri locali într-o hală închiriată de instituție.

 

Rafila a spus de ce nu mai putem circula după ora 22.00. Oamenii nu vor mai putea interacționa

 

 

Mihai Ochiuleț (USR PLUS) și Teodor Popa (PNL) au semnalat public în luna decembrie faptul că, într-o vizită de lucru la CT Bus, compania de transport în comun a Constanței, au descoperit o hală în care erau depozitate, în condiții improprii, foarte multe documente aparținând Primăriei Constanța.

Consilierii fuseseră invitați la CT Bus chiar de șeful instituției, Bogdan Niță, pentru a le prezenta acestora activitatea companiei, după preluarea mandatelor de consilieri obținute în urma alegerilor din 27 septembrie 2020.

 

Putem EVITA restricțiile noi! Un medic a spus ce trebuie să facem

 

 

  • ”Vizita a durat trei ore, iar în prima parte a ei am fost pe teren să ni se arate întreaga bază materială a societăţii. La un moment dat, am observat în incinta CT BUS un depozit cu uşile larg deschise şi l-am întrebat pe director ce se află acolo. Mi-a răspuns că este un depozit al Primăriei Constanţa unde se ţin diferite lucruri. Curios, împreună cu Teo Popa, colegul meu, am intrat să vedem ce se afla în acea hală. Am rămas amândoi surprinşi să găsim un munte de acte aruncate la întâmplare, în nişte condiţii improrii. Am răsfoit din curiozitate câteva. Majoritatea erau acte originale – titluri de proprietate, rapoarte de evaluare, schiţe cadastrale, contracte etc. Am aflat ulterior ce direcţie din cadrul primăriei se ocupă de acea hală cu destinaţie de „arhivă” şi l-am sunat pe responsabil. M-am prezentat şi am fost luat la întrebări de angajatul primăriei: „Ce aţi căutat acolo? Cine v-a permis accesul în depozit?”. Am intuit încă de atunci că cineva ar putea avea ceva de ascuns, având în vedere intenţia clară de distrugere a arhivei şi iată că s-a demonstrat: majoritatea documentelor sunt autentice, originale şi, mai mult, fac parte din „fondul arhivistic activ”, după cum precizează chiar primarul, deci nu trebuiau distruse”, a declarat pentru G4Media consilierul Mihai Ochiuleț.

Directorul CT Bus, Bogdan Niță, susține că instituția pe care o reprezintă nu are nicio legătură cu documentele respective și prima dată când a văzut hala deschisă a fost în momentul vizitei, odată cu cei doi consilieri pe care i-a invitat la sediul companiei. Niță a declarat pentru G4Media că hala de 850 mp în care se aflau documentele a fost închiriată de CT Bus Primăriei Constanța în anul 2018:

  • ”Există un contract de închiriere pentru hala respectivă, între CT Bus și Primăria Constanța. Nu avem nicio legătură cu materialele depozitate în hala CT Bus. Nu am intrat în hală niciodată, prima dată când am văzut hala deschisă a fost când i-am invitat pe consilieri să vadă activitatea noastră”, a declarat Bogdan Niță pentru G4Media.

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a transmis, printr-un mesaj publicat marți, pe Facebook, că cea mai mare parte din documente proveneau de la Direcția Patrimoniu și Cadastru din cadrul primăriei și că acestea aveau legătură cu tranzacțiile de terenuri din Constanța. Primarul a mai declarat că peste 700 de bibliorafturi din cele 823 găsite de consilieri vor fi reintroduse în arhiva primăriei:

  • ”Oare a încercat cineva să șteargă urmele celor 20 de ani de administrație roșie? (…) Dacă colegii mei, consilierii locali Mihai Ochiuleț și Teodor Popa, nu găseau din pură întâmplare documentele din imagine, adică peste 119.909 dosare, 1049 bibliorafturi, 1016 volume, 65 pachete și 124 cutii, azi ele ar fi fost irevocabil și definitiv pierdute prin topire (…) Ați ghicit, aveau legătură cu terenuri… Din 823 bibliorafturi provenite de la această direcție, cu privire la 746 s-au dispus măsuri de reintroducere în fondul arhivistic activ. Altfel spus, aceste documente nu îndeplineau condițiile legale de casare, unele dintre ele trebuind chiar să fie păstrate permanent”, a scris primarul Vergil Chițac pe Facebook.

Surse din cadrul Primăriei Constanța au confirmat pentru G4Media că în prezent există discuții la nivelul conducerii instituției pentru depunerea de plângeri penale pe numele angajaților din cadrul Direcției Patrimoniu și Cadastru, dar și pe numele fostului secretar al Primăriei Constanța.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed