S-au închis ultimele urne de pe Coasta de Vest a SUA

0

Potrivit unui comunicat al MAE, având în vedere diferenţele de fus orar, votul s-a derulat în străinătate pe durata a 35 de ore şi „a decurs în condiţii normale”.

 

Procesul de votare în secţiile din străinătate a debutat sâmbătă seară, la ora 20.00 a României, în secţia de votare din Auckland, în Noua Zeelandă.

 

După centralizarea, în jurul orei 7.00, a proceselor verbale din 243 de secţii din cele 306 secţii de votare din străinătate (aproximativ 80% din secţii), prezenţa la vot era de 49.614 cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, a precizat, pentru MEDIAFAX, Iulian Ivan, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral aferent Circumscripţiei Electorale nr.43 pentru Diaspora.

MAE a organizat în afara ţării 306 secţii de votare în 95 de state.

 

Ministerul Afacerilor Externe a trimis în cele 306 secţii de votare din străinătate câte 452.300 de buletine de vot aferente votării pentru Camera Deputaţilor şi Senat, la alegerile parlamentare de duminică, 9 decembrie.

 

Cele 306 secţii de votare din străinătate funcţionează în cadrul circumscripţiei electorale numărul 43, căreia îi sunt repartizate cele şase colegii ale diasporei – patru pentru Camera Deputaţilor şi două pentru Senat.