S IMMO AG a achiziționat EXPO Business Park din nordul Capitalei

0

Compania austriacă S IMMO AG a achiziționat EXPO Business Park, un complex de birouri situat în nordul Bucureștiului.

Cu o suprafață totală de 40.000 de metri pătrați, EXPO Business Park, unul dintre primele
proiecte din zona Expoziției, care s-a transformat într-un hotspot pe harta imobiliară a
Bucureștiului, a fost achiziționat de S IMMO AG de la Portland Trust. Printre chiriași se
numără ING Bank, MagnaPharm Marketing & Sales Romania (fosta A&D Pharma), Deutsche Leasing, Mars, Omega Pharma, Regus / Spaces, Royal Canin și World Class.

S IMMO AG a fost asistată la tranzacție de CBRE. ”Achiziția EXPO Business Park de către S IMMO AG este una dintre cele mai importante tranzacții de investiții cu un singur activ din România din ultimii ani. Suntem mândri că am reprezentat S IMMO AG într-un nou proces strategic de achiziție cu rol de extindere a portofoliului, acoperind un pol emergent de birouri în București, zona Expoziției, la doar 16 luni de la achizitia Campus 6.2 și 6.3 în zona Centru-Vest a Capitalei”, a spus Laura Dumea-Bencze, Investment Properties,
CBRE România.

Portofoliul S IMMO AG în România include mall-ul Sun Plaza, clădirea hotelului Novotel,
turnul de birouri The Mark și clădirile de birouri Campus 6.2 și Campus 6.3.

Immofinanz este principalul acționar al S IMMO, cu 26,49%. CPI Property Group este al doilea acționar important din S Immo, cu o participație de 11,61%, iar 5,21% este deținută de Eurovea Services s.r.o, companie care activează tot în domeniul imobiliar, în Slovacia, deținută de Peter Korbačka.