S&P: Alegerea lui Hollande ca preşedinte al Franţei nu are impact imediat asupra ratingului ţării

0

„S&P nu adoptă o poziţie politică în privinţa candidaţilor individuali sau a rezultatului oricăror alegeri”, potrivit unui comunicat al agenţiei.

 

Totuşi, notează analiştii agenţiei, politicile guvernului unui stat au impact direct asupra bonităţii ţării. Ratingul S&P încorporează estimări privind consecinţele politicilor adoptate de oficialii aleşi.

 

S&P va analiza opţiunile preşedintelui ales al Franţei şi cele ale următorului guvern, care va fi format după alegerile parlamentare din iunie.

 

Agenţia consideră, în concordanţă cu perspectiva negativă a ratingului „AA+”, că există o posibilitate din trei pentru o retrogradare în acest an sau în 2013.

 

Franţa are perspectivă negativă şi de la celelalte două mari agenţii de rating, Moody’s şi Fitch.

 

Francois Hollande, în vârstă de 57 de ani, a devenit duminică primul preşedinte socialist al Franţei după 17 ani, obţinând 51,67% din voturi potrivit rezultatelor oficiale aproape definitive, anunţate de Ministerul de Interne. Victoria socialistului este interpretată drept un vot-sancţiune împotriva preşedintelui conservator aflat la sfârşit de mandat, Nicolas Sarkozy.

 

Hollande a cauzat îngrijorare în rândul investitorilor în timpul campaniei electorale, cerând atenuarea politicilor de austeritate, promovate de Germania, şi adoptarea unor măsuri care să susţină creşterea economică în Europa.