Salariaţii de la Automobile Dacia vor lua câte o primă de Crăciun în valoare de 760 de lei

0
Potrivit responsabilului de relaţii cu presa din cadrul Automobile Dacia, Roxana Evanghelie, prima oferita tuturor salariaţilor se ridică la valoarea netă de 760 lei.

„Salariaţii vor primi 500 lei în numerar şi 260 lei sub formă de tichete-cadou”, a precizat purtătorul de cuvânt al Uzinei.

Angajaţii Dacia au primit deja o parte din bonuri, urmând ca restul primei de Crăciun să se intre în buzunare, eşalonat, până pe 18 decembrie. Anul trecut aceiaşi salariaţi au încasat prime de sărbători în valoare de 450 de lei, însă 2009 a fost un an excelent pentru Uzină, care a avut foarte multe comenzi. Uzina Dacia se află printre puţinele societăţi din judeţul Argeş care reuşesc să acorde prime aşa de consistente de sărbători.

Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, 120 de copii de la patru şcoli generale din Mioveni, însoţiţi de 14 profesori, au pregătit un program special de colinde la Dacia şi şi-au luat rămas bun de la directorul general François Fourmont în stil românesc. François Fourmont a fost emoţionat de efortul copiilor şi a spus că muzica românească este una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le va păstra în legătură cu ţara care l-a adoptat timp şase ani.

„Anul acesta evenimentul a avut o semnificaţie specială, fiind ultima festivitate la care a fost prezent directorul François Fourmont. La finalul spectacolului, copiii au fost răsplătiţi de Moş Crăciun, care le-a oferit tuturor cadouri”, se arată într-un comunicat al Uzinei.