Salariaţii de la Oltchim au renunţat la pichetarea MECMA

0

‘Am renunţat la pichetare după ce ieri seară (miercuri n.r) am ajuns la un acord cu conducerea executivă a combinatului’, a spus Cernev.

 

Salariaţii de la SC Oltchim SA anunţaseră marţi că au decis ca joi să meargă la Bucureşti pentru a picheta sediul Ministerului Economiei.

 

Liderul de sindicat Corneliu Cernev afirma că vor cere ministrului Daniel Chiţoiu „soluţii concrete şi nu promisiuni cu privire la plata restanţelor salariale şi a creditului de 40 milioane de euro necesar reluării activităţii la SC Oltchim SA”.

 

Daniel Chiţoiu a anunţat însă miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că plata salariilor angajaţilor Oltchim pentru luna septembrie 2012 va fi efectuată până joi.

 

‘Până mâine (n.r. joi) plătim salariile restante pe septembrie. De azi (n.r. miercuri), inclusiv mâine şi luni, se mai repornesc încă trei secţii, urmează să implicăm astfel 1.200 de salariaţi. În urma negocierilor cu FMI, vreau să mulţumesc cu această ocazie băncilor creditoare, putem să asigurăm finanţarea repornirii activităţii la Oltchim’, spunea Daniel Chiţoiu.

 

Oficialul a adăugat că plăţile restante pentru luna octombrie vor fi efectuate la finalul lunii noiembrie – începutul lunii decembrie, din primul ciclu de producţie al combinatului.

 

‘Avem în vedere ca până a mijlocul lunii decembrie să ajungem la 65% din totalul capacităţii de producţie la Oltchim, urmând ca la finalul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie, să asigurăm şi plata restanţelor pentru octombrie, banii rezultând din primul ciclu de producţie de la Oltchim’, a spus Daniel Chiţoiu.