„Salariaţii s-au SĂTURAT să vină la muncă sănătoşi iar apoi să se îmbolnăvească”

Salariaţii vor întrerupe lucrul, se vor deplasa pe trotuarul din faţă societăţii şi vor protesta timp de două ore, acţiunea publică fiind avizată de Primăria Târgovişte.

 

„Salariaţii s-au săturat să fie prost plătiţi, s-au săturat de regimul coercitiv şi autoritar al conducerii societăţii, s-au săturat să fie penalizaţi permanent pentru orice abatere cât de mică, în condiţiile în care salariile sunt foarte mici şi condiţiile de muncă generează afecţiuni grave de sănătate. Salariaţii s-au săturat să vină la muncă sănătoşi iar apoi să se îmbolnăvească şi să se interneze datorită intoxicaţiilor cronice cu mercur şi crom, asta în condiţiile în care societatea nu a încadrat locurile de muncă în condiţii deosebite şi salariaţii nu se pot pensiona mai devreme, conform legii”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Valahia.

 

Sindicaliştii arată că îngrijoararea salariaţilor este justificată pentru că folosirea tehnologiilor învechite, folosirea cromului hexavalent a mercurului şi a utilajelor generatoare de zgomot în tehnologia de lucru, a dus la îmbolnăviri profesionale grave.

 

„Salariaţi au fost diagnosticaţi cu intoxicaţii cronice cu mercur, perforaţii ale septului nazal prin expunerea la crom hexavalent, bronşite cronice, hipoacuzii şi alte boli profesionale. Salariaţii s-au săturat de lipsa de respect şi de apreciere pentru muncă lor iar refuzul conducerii societăţii de a majoră salariile, în condiţiile în care firma înregistrează profituri uriaşe pe spinarea majorităţii salariaţilor care sunt plătiţi cu salariul minim pe societate, este de neacceptat”, se mai arată în document.

 

Revendicările salariaţilor:

 

1.Contract colectiv de muncă pentru un an de zile, creşterea tuturor salariilor cu 500 lei pentru fiecare salariat precum şi indexarea lor cu inflaţia în luna ianuarie 2019;

 

2.Implementarea unei grile se salarizare, a unui Regulament de promovarea şi promovarea anuală a 35 % din numărul de salariaţi;

 

3.Acordarea sporului de vechime în muncă, între 5 % şi 25 %;

 

4. Spor de 20 % pentru salariaţii care lucrează în sectorul galvanizare, de 15 % pentru restul halelor de producţie unde este prezenţa noxă crom, mercur sau zgomot, şi 10 % pentru salariaţii care tranzitează aceste locuri de muncă în timpul procesului tehnologic;

 

5. Plata serviciilor medicale pentru salariaţii afectaţi de noxe;

 

6. Subvenţie pentru biletele de tratement/abonamentelor de transport , în valoare de 1500 lei / an ;

 

7. Acordarea primelor sociale, proporţional cu profitul realizat, astfel:

• Prima de Paşte – 970 lei

• Prima de Crăciun – 970 lei

• Prima de Vacanţă – 3.000 lei

• Prima de Ziua Metalurgistului – 600 lei

 

Dacă nici după greva de avertisment nu vor fi soluţionate revendicările salariaţilor, greva generală va fi declanşată începând cu miercuri 28 martie 2018, pe perioada nedeterminată, anunţă Sindicatul Valahia.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed