Salariul mediu net a scăzut cu 3,5% în ianuarie, până la 1.426 lei (VIDEO)

0
Însă comparativ cu ianuarie 2009, câştigul salarial mediu nominal net a crescut în prima lună a acestui an cu 5,2%, în timp ce indicele câştigului salarial real nu a înregistrat nicio modificare faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

În decembrie, câştigul salarial mediu net crescuse cu 8,1% (111 lei) faţă de noiembrie, până la 1.477 lei.

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.967 lei (475 euro) în ianuarie, fiind cu 2,8% mai mic decât în luna precedentă, potrivit datelor Statisticii. Raportat la octombrie 1990, puterea de cumpărare a câştigului salarial mediu era cu 25,4% mai mare în ianuarie 2010, dar era cu 6,6 puncte procentuale sub nivelul din decembrie 2009.