Salgado, ministrul economiei: Spania nu va fi nevoită să ceară ajutor financiar, precum Grecia

0
„Datoriile noastre sunt curate, nu vom fi nevoiţi să cerem ajutor”, a afirmat Salgado, adăugând că guvernul menţine obiectivul de a reduce deficitul bugetar la 3% din Produsul Intern Brut (PIB) până în 2013. Oficialul a precizat că politica bugetară din 2011 va fi mai restrictivă decât cea din acest an.

Spania a avut în 2009 unul dintre cele mai mari deficite bugetare din zona euro, de 11,4% din PIB.

Reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional, Uniunii Europene (UE) şi Băncii Centrale Europene sunt în Atena pentru a negocia condiţiile unui ajutor financiar destinat Greciei, cu speranţa ajungerii la un acord în următoarele zile, pentru a se evita intrarea statului în incapacitate de plată. Un eventual colaps al Greciei ar putea avea efecte negative asupra altor state din zona euro precum Portugalia sau Spania.

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s redus, miercuri, calificativul Spaniei cu o traptă, din cauza temerilor că eforturile autorităţilor de a diminua deficitul pot fi afectate de o perioadă prelungită de creştere economică lentă. Agenţia a retrogradat marţi ratingul Greciei la categoria „junk”, coborând, se asemenea, calificativul Portugaliei.

Salgado a afirmat că Standard & Poor’s a folosit estimări mai pesimiste decât cele utilizate de alţi analişti şi, în aceste condiţii, reducerea ratingului nu este justificată.

Oficialul a precizat, de asemenea, că deciziile referitoare la statele din zona euro confruntate cu atacuri speculative ar trebui luate mai rapid.

Preşedintele UE, Jose Manuel Barroso, a declarat vineri că ajutorul financiar destinat Greciei va fi pregătit curând, iar sprijinul va preveni răspândirea crizei elene în alte state.