Se pricep la agricultură și la fotbal. Au crescut în același cartier bucureștean, au mers la aceeași școală și la toate meciurile de fotbal ale aceleiași echipe, ai cărei fani absoluți se declară. Deloc întâmplător, alb și roșu sunt culorile companiei Rodbun, unul dintre puținele businessuri integrate din piața agricolă românească, fondat de Alexandru Iancu și Daniel Muntean în 2002.
Momentul zero al afacerii are tot un reper fotbalistic. „Ideea afacerii ne‑a venit la meciul România‑Slovenia din etapa de calificare pentru Campionatul Mondial“, își amintește Alexandru Iancu, într‑un interviu acordat în exclusivitate MONEY Magazine în care pasează un‑doi cu Daniel Muntean. De alfel, este prima apariție în presă a unui business care va atinge anul acesta pragul de 50 de milioane de euro, potrivit estimărilor celor doi principali acționari ai lui.
MODEL DE BUSINESS. Anecdotic vorbind, legătura dintre agricultură și fotbal ar putea fi de bun augur pentru cei doi tineri antreprenori, dacă ne uităm la povestea de succes a lui Adrian Porumboiu. Fostul fotbalist și mare arbitru s‑a dedicat din 1999 afacerilor din agricultură, iar astăzi conduce Racova Vaslui, un business de aproape 150 mil. euro, fiind și cel mai mare proprietar de terenuri agricole din țară (54.000 de hectare). Drumul este lung pentru Alexandru Iancu (34 de ani) și Daniel Muntean (39 de ani) și deloc ușor într‑o agricultură subfinanțată, care ar avea nevoie de investiții de câteva zeci de miliarde de euro în următorii ani pentru a ajunge la nivelul de productivitate și profitabilitate vest‑european.
Rodbun lucrează, deocamdată, doar 6.200 ha concentrate în șase ferme vegetale răspândite la nivel național, iar anul acesta ținta este de a ajunge la un portofoliu de 10.000 ha. Următorul prag: să ajungă să exploateze 20.000 ha până în 2016. Iar pentru a‑și securiza afacerea, cel puțin 20% din această suprafață va trebui să fie în proprietatea companiei, iar restul concesionat, respectiv arendat, precizează Iancu, președinte al Consiliului de Administrație.
Dacă Alexandru Iancu este și cel mai volubil și generos în informații dintre cei doi, Daniel Muntean, directorul general, este cel care a făcut legătura dintre fotbal și agricultură. Timp de mai bine de de trei ani, Muntean a lucrat în cadrul unei multinaționale europene care activa în România pe piața semințelor agricole.
Cu un capital de 7.000 de euro, cei doi au cumpărat în primă fază un autoturism, un fax și cărți de vizită. Încet‑încet, au început să arendeze/concesioneze terenuri agricole, au început să producă propriile semințe în fermele vegetale, iar astăzi, după mai bine de zece ani de dezvoltare, au ajuns la o producție de 12.000 de tone de semințe pentru cultura mare, pe care o vând în totalitate pe piața internă celor peste 350.000 de fermieri din portofoliu.
Pe scurt, modelul de business al celor de la Rodbun este acela de integrator. Pe de o parte a afacerii sunt sutele de mii de fermieri – ce exploatează însumat 700.000 de hectare – cărora Rodbun le vinde materii prime (input‑uri, cum sunt numite în jargonul industriei): semințe, îngrășăminte, pesticide, etc. Le preia apoi recoltele, pe care le vinde direct, prin propria soluție de tranzacționare, fie pe piața internă, fie la export (circa 30.000 tone de cereale anul trecut).
Spre deosebire de Agricover de exemplu, cea mai mare afacere integrată de pe piață, cu o cifră de afaceri de 200 mil. euro anul trecut, controlat de azerul Jabbar Kanani, Rodbun are deocamdată foarte puțini clienți în partea cealaltă a lanțului – procesatorii. Acolo unde Agricover are peste o sută de clienţi, în industrii precum cea a morăritului, panificaţiei, furajelor şi cărnii. Însă aceasta este și direcția de dezvoltare pentru Iancu și Muntean, care peste doi ani au planificat să își adăuge și această verigă în lanțul de business. Într‑o primă fază, vor inaugura două ferme de animale, finanțate din fonduri europene. Este vorba de o fermă de o mie de capre în Brăila (o investiție de 2 mil. euro) și una de vaci de carne la Nalbant, în județul Tulcea (o investiție de peste 1 mil. euro). „Ideea este să legăm creșterea de animale de locul în care avem fermele vegetale“, explică Muntean amplasarea primelor două. De precizat că ferma de capre este parte a unui proiect mai complex, realizat în parteneriat cu alți trei fermieri locali, care se va definitiva în 2014, la capătul unor investiții totale de 8 mil. euro.
Este însă doar una din direcțiile strategice prin care cei doi antreprenori vor să mențină creșterea de 40%, pe care businessul lor a avut‑o inclusiv în perioada ultimilor ani, marcați de criza financiară globală. Dar ținta lor este să o depășească.
CLASE DE FERMIERI. Toate mutările și investițiile sunt axate pe ideea de a integra cât mai mult afacerea și a consolida core‑businessul actual: acela de a oferi o soluție cap‑coadă, fermierilor mici și medii. Pe cei medii, celor de la Rodbun le place să îi identifice cu sintagma fermieri moderni, ei având practic nevoile unui fermier mare. Din cei aproape 350.000 de clienți, cei mari (care lucrează peste 500 ha) au o pondere de sub 30%, restul fiind cei mici și medii: primii exploatează până la zece hectare, cei medii între zece și câteva sute de hectare. „Viziunea noastră a fost diferită de la început față de competitori“, subliniază Daniel Muntean. În timp ce majoritatea furnizorilor de input‑uri s‑au concentrat pe fermierii mari, Rodbun s‑a axat de la bun început pe cei mici. „Ei ținesc 30 de ferme a o mie de hectare, noi ne uităm la 3.000 de clienți cu zece hectare sau cu o sută de hectare“, descrie situația Muntean. Rațiunea din spate este cât se poate de simplă și ține de o evoluție naturală: ce este mic se face mare. La fel se întâmplă și cu fermierii mici: vor deveni fermieri moderni, ca să păstrăm sintagma preferată a celor doi antreprenori. În cazul clienților Rodbun sunt deja aproape 2.000 care au făcut saltul de la mici la medii: „lucrau 1–2 hectare, iar acum 20 ha“, remarcă Iancu. Potențialul este uriaș pentru businessul Rodbun, care anul trecut a avut o cifră de afaceri de 32 mil. euro: în România, sunt peste două milioane de fermieri mici care lucrează până în zece hectare. Mai mult, potrivit datelor Ministerului Agriculturii, în ultimii patru ani suprafața de teren agricol exploatată în cadrul fermelor de 1–5 ha s‑a redus cu 400.000 de hectare, iar fermele de peste 50 de hectare au câștigat 500.000 ha de teren. Și fermele agricole cu suprafețe de peste 50 ha se consolidează, în ultimii patru ani acest segment mărindu‑și suprafața cu 57% (5,5 mil. ha). Drept urmare, ponderea fermelor de peste 50 de hectare a ajuns la două treimi din totalul suprafeței agricole din România.
LIMITE DE PROFIT. Dacă în fotbal pariază de fiecare dată pe victoria echipei Dinamo, în business cei doi mizează așadar pe segmentul fermierilor mici și medii. O strategie în care creșterea afacerii este asigurată din două direcții. Pe de o parte, fermierul își crește progresiv suprafața de lucru. Implicit, Rodbun va deservi o suprafață agricolă tot mai mare, deci volume mai mari de input‑uri și servicii vândute. Pe de alta, fermierul va investi mai mulți bani în cheltuielile tehnologice, acum aflate mult sub media europeană. Investițiile mai mari în lucrarea unui hectar îi vor aduce o productivitate mai mare, așadar Rodbun va prelua un volum tot mai mare de cereale de la fermieri pe care le va vinde apoi pe canalele de trading interne sau la export. În prezent, costurile medii pentru un hectar de producție vegetală (cultura mare) variază între 400 și 750 de euro, în funcție de cultură și suprafață. „Fermierul cu 2.000 de hectare investește în medie 500 de euro/ha, cel cu 30 de hectare doar 200 euro/ha. Pentru a rămâne pe piață și a se dezvolta, își va dubla și el investiția pe hectar, odată cu dublarea suprafeței“, explică Iancu corelația celor două cifre. Spre comparație, în țări europene precum Franța, Germania, Olanda, cheltuielile tehnologice ajung la 1.000 euro/ha.
De altfel, cei doi antreprenori au analizat atent mai multe modele agricole europene. De pildă, în Franța, terenurile agricole sunt lucrate mult mai grupat. Există foarte multe familii care au moștenit terenuri de‑a lungul mai multor generații și au ajuns la 500–700 de hectare. La fel în Ungaria, terenurile sunt lucrate mai degrabă grupat. În schimb, în Germania, Austria, Italia, Spania sau Polonia terenurile agricole sunt mai fărâmițate, familiile lucrând cel mai adesea 50–100 de hectare. O observație interesantă o face Muntean: la nivel european se discută chiar limitarea subvențiilor în cazul fermelor cu suprafețe între 300 și 500 de hectare. Mesajul? „În zona aceea este ferma ideală în care se poate obține profitul cel mai mare pe hectar.
Totuși România are cea mai fărâmițată suprafață agricolă la nivelul unui total de 9,4 mil. ha, cu o medie a exploatației agricole de 3,5 ha (penultimul loc din UE). Sau potrivit estimării lui Iancu, aproape 4 mil. ha sunt lucrate fărâmițat.
Întrebare: în România, poți avea profit de pe o suprafață de 50–100 de hectare? Sunt voci, precum ale antreprenorilor de la Rodbun, care spun că modelul acesta fărâmițat poate fi profitabil cu investițiile tehnologice corecte. Altele care susțin că 20–30 de hectare sau chiar o sută sunt cea mai nepotrivită suprafață pe care o poate avea un fermier: este prea mică pentru cultura de cereale (cultura mare), prea mare pentru culturile care necesită multă muncă. Totuși, sunt destul de mulți care creditează segmentul fermierilor mici și medii drept principalul motor al dezvoltării agricole în următorii zece ani.
Una dintre soluțiile coagulării unor suprafețe agricole mai mari este asocierea, doar că deocamdată fermierii români sunt reticenți. Au fost totuși mediatizate câteva modele care funcționează cu succes – și probabil mai sunt și altele. Petrișor Petrescu, proprietarul Agro Exim Grup, alături de alți 30 de fermieri mici exploatează cumulat 12.000 ha de teren arabil, pe segmentul bio. Un alt exemplu: cooperativa Vlașca 2008, în care un grup de 39 de fermieri din județul Giurgiu exploatează la un loc 25.000 ha de teren arabil. Avantajele sunt evidente: dat fiind că rulează volume mai mari, traderii le vând input‑uri mai ieftine cu până la 30%. De cealaltă parte, asocierea le permite fermierilor să facă investiții mai mari pe hectar, ceea ce are ca efect creșterea productivității.
Într‑o declarație făcută la începutul anului, Dacian Cioloș, comisarul european pentru Agricultură, remarca faptul că cel mai probabil, „peste zece ani, România va avea mai puțini agricultori, dar mai competitivi și asociați în organizații de ramură“.
AMENINȚAREA. Până în 2023, să ne întoarcem la anul care abia a început. Care, potrivit primelor semne, va fi din nou unul cu rod bun pentru agricultori. Poducţia agricolă va reintra în normal după seceta severă de anul trecut, care a dus‑o la un minimum al ultimilor șase ani. Judecând după starea rapiței la început de an, fermierii se așteaptă la rezultatele record din 2011, an considerat ca fiind unul dintre cei mai buni din ultimele decenii. Rapița este considerată un adevărat barometru pentru rezultatele agricole ale anului respectiv, dat fiind că este printre cele mai sensibile plante la condiţiile meteo extreme.
În ciuda subfinanțării, fărâmițării terenului agricol și lipsei irigațiilor, pentru a nota doar câteva dintre problemele acute ale agriculturii românești, pe fondul unui consum scăzut și al unei industrii tot mai slăbite, agricultura rămâne un animal de tracţiune al economiei, cu cele 15 mld. euro aduse în visteria națională anul trecut (aproape 7% din PIB). Mai puțin cu 16% față de recordul din 2011, potrivit cifrelor oferite de Eurostat. Declinul a fost contracarat însă de creșterea cotațiilor internaționale la cereale (de pildă, la grâu s‑a dublat).
Din punctul de vedere al lui Iancu, cea mai mare problemă a agriculturii românești este legată de lipsa sistemului național de irigații, fapt care practic vulnerabilizează aproape în totalitate fermele locale în fața capriciilor naturii și, prin efectul de domino, pe toți jucătorii de pe lanț – de la furnizorii de input‑uri până la procesatori. Expunerea totală la secetă induce o volatilitate crescută pentru producţiile de cereale. În cifre, iată care este realitatea: din cele 9,4 mil. ha de teren agricol sunt irigate sub 100.000 ha (spre comparație înainte de 1989 se irigau aproape 3 mil. ha). Ar fi nevoie de 20–30 mld. euro pentru un sistem dezvoltat de irigații al suprafeței arabile din România, estimează Iancu. „Ceva utopic“, spune tot el. Adrian Rădulescu, consilier pe probleme de agricultură al președintelui Traian Băsescu și fost președinte al Comisiei pentru Agricultură a Camerei Deputaților, este de părere însă că fiecare fermier trebuie să investească în sistemul de irigații secundar (așa‑numita infrastructură de exploatare) pe care‑l folosește direct, iar statul are obligația să investească în infrastructura generală (primară). „Rețeaua secundară, de exploatare trebuie construită de cine o folosește. Este ca la drumuri. Statul face drumul județean, comunal, dar nu vine să‑ți betoneze curtea“, explică plastic Rădulescu într‑o discuție cu MONEY Magazine.
Potrivit lui Gabriel Popescu, profesor universitar doctor la Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului din cadrul ASE Bucureşti, producția agricolă va reuşi să aducă anual circa 18–19 mld. euro (nivelul din 2011), atunci când agricultorii vor direcționa fonduri substanţiale în sisteme de irigații moderne.
GLEZNA POLONĂ. Deocamdată, fermierii par să se concentreze pe mecanizarea activității lor agricole. În ultimii cinci ani, fondurile europene alocate agriculturii prin cei doi piloni – subvenții pe suprafața cultivată și finanțare de proiecte – au fost direcționate către achiziția de echipamente agricole. Astfel, fermierii s‑au dotat cu 9.000 de tractoare, 7.000 de pluguri, 800 de combine și 3.300 de semănători. Aici discuția se nuanțează. Atât Mihai Anghel, proprietarul Cerealcom Dolj, care exploatează 25.000 ha, cât și consilierul prezidențial Rădulescu, sunt de acord că absorbția de fonduri europene a fost mai curând o absorție de tehnologie europeană. „Dacă înainte o combină costa în jur de 100.000 de euro, acum prețul ei s‑a dublat“, notează consilierul Rădulescu.
În prezent, potrivit datelor Organizației Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație (FAO), România are o flotă de 183.000 de tractoare la 8,3 mil. ha teren arabil. Spre comparație, Polonia dispune de o flotă de 1,5 mil. tractoare la 14 mil. ha, adică un tractor la aproape fiecare zece hectare – fermierii polonezi sunt de cinci ori mai bine dotați decât cei români. Mecanizarea scăzută, la fel ca și irigațiile, are impact direct asupra productivității terenurilor agricole românești. Anul trecut, productivitatea medie la porumb a fost de 6,5 tone/hectar, în România doar 4 tone/ha, potrivit organizației europene a traderilor de materii prime agricole, Cocereal. La grâu suntem pe locul 21 din 24 de țări europene, cu o productivitate la aproape jumătate comparativ cu forțele agricole ale Europei – Franța și Germania. Un motiv ține însă și de climă. România nu ar trebui comparată cu Franța sau Marea Britanie la producția medie de grâu la hectar, ci mai degrabă cu Italia sau Spania, țări care au condiții climatice asemănătoare cu cele de la noi. „Soiurile noastre pot să producă și zece tone de grâu la hectar dacă le ducem acolo. De altfel, în parcele experimentale, am avut și noi producții de zece tone de grâu la hectar“, explică profesorul Gheorghe Sin, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS).
AGROINTELLIGENCE. Că fermierii români au început deja încet‑încet să investească și în calitatea culturilor pentru creșterea productivității se vede și uitându‑ne la cifrele primilor cinci jucători din piața locală a producției de semințe: sunt mai mari cu 40%, an de an. Rodbun nu face excepție. Cu 20% din cifra de afaceri generată de producția de semințe și alte 55 de procente din distribuția de input‑uri, Rodbun joacă în două piețe‑cheie (valoric, de sute de milioane de euro fiecare) pentru cei aproape 1,5 milioane de fermieri din România.
Pe multe dintre segmentele în care activează cele 12 divizii ale companiei, Rodbun are o concurență aparent descurajantă. Nume precum Monsanto, Syngenta, Caussade, Bayer, KWS, DuPont sau Cargill și Alfred Toepfer, concerne internaționale care rulează mondial cifre de zeci de miliarde de euro, nu pot decât să intimideze. Celor doi tineri antrepenori le este limpede că nu au cum să joace în liga acestora, dar pariul lor se bazează pe potențialul uriaș al unei agriculturi subdezvoltate, care beneficiază de a cincea suprafață agricolă ca mărime din Europa. Prin urmare, și afacerea lor va crește odată cu dezvoltarea acesteia și expansiunea fermierilor moderni.
Au răbdarea construcției – muncesc, atât ei, cât și echipa, inclusiv sâmbăta – și de la bun început și‑au propus să fie profesioniști într‑un domeniu în care contabilitatea, de pildă, se face preponderent tot cu pixul și hârtia. Un efort care desigur are propria notă de plată: câteva milioane de euro în ultimii doi, trei ani. „Respectăm reguli ca într‑o multinațională“, detaliază Daniel Muntean. „La Rodbun, și tractoristul are contract de management“. Și un smartphone pentru a raporta mereu activitatea. De asemenea, toate mașinile agricole (atât cele 20 de camioane din flota proprie, cât și cele subcontractate) și autoturismele companiei sunt echipate cu GPS și permanent monitorizate. La fel consumul de motorină, un cost critic pentru o afacere în domeniul agricol. La toate acestea se adaugă și planificarea, critică pentru un producător agricol, dat fiind că într‑un ciclu de 12 luni sunt foarte multe variabile incontrolabile, cel mai mare risc fiind cel meteorologic. Drept urmare, Rodbun lucrează de ceva timp cu o soluție informatizată integrată (ERP – Enterprise Resource Planning) adaptată sectorului agricol, dezvoltată de o casă de software tot românească.
Pe aceeași linie se află și marii femieri, care de ani buni investesc la fel în eficientizarea activității agricole. Anghel de la Cerealcom Dolj, o afacere de 130 mil. euro anul trecut, spune că a investit cumulat în ultimii ani 15 mil. euro în utilaje agricole de mare capacitate, dar și într‑un sistem de ERP prin care monitorizează productivitatea, consumul de motorină și de input‑uri.
INVESTIȚII ȘI FINANȚE. În cazul Rodbun, cele mai mari investiții programate sunt nu neapărat pe frontul eficientizării, cât pe cel al dezvoltării. Pe lângă cele două ferme de animale despre care Iancu spune că vor fi gata în doi ani, Rodbun va mai investi zece milioane de euro în construirea a patru silozuri. În 2014, când vor fi gata toate, capacitatea totală de depozitare va ajunge la 80.000 de tone (de la 20.000 de tone în prezent), spune Iancu. Aflate acum în diverse stadii de depozitare, două dintre ele sunt amplasate strategic: unul la Dunăre și altul la 10 km de Năvodari, unde pe lângă siloz, proiectul include și construirea unei fabrici de nutrețuri combinate (o investiție de 5 mil. euro). Planul este de a avea în timp câte un siloz lângă fermele vegetale deținute, astfel că la nivelul lui 2016 capacitatea totală de stocare să fie de circa 150.000 tone. Tot la capitolul investiții, anul acesta Rodbun va aloca 10 mil. euro pentru achiziția a 2.000 de hectare. În mare parte, proiectele de silozuri sunt finanțate cu bani europeni, restul credite de la bănci, explică Alexandru Iancu, care nu ascunde faptul că expunerea bancară a companiei este ridicată.
O altă investiție nu atât de consistentă ca cea pe care o presupun diviziile de producție (farming), livestock (creșterea animalelor) și de logistică, este în retail. În august anul trecut, Rodbun a preluat rețeaua națională de 12 magazine a Agrimall. Anul acesta, Rodbun va mai deschide alte zece astfel de magazine agricole, iar ținta este ca până în 2014 rețeaua de retail să ajungă la 100 de unități. Vânzările obținute prin acest canal se ridică la 4 mil. euro, potrivit celor doi antreprenori.
Dezvoltarea componentei de retail este tot un pas către o mai mare integrare a afacerii Rodbun. Probabil, asemeni celor de la Agricover, vor face și pasul dezvoltării unei soluții financiare pentru fermieri în parteneriat cu o instituția bancară locală. Agricover l‑a cooptat anul trecut în echipa IFN‑ului Agricover Credit pe unul dintre cei mai cunoscuți bancheri locali, Robert Rekkers, fostul director general al Băncii Transilvania.
Până atunci, nu este exclus ca Rodbun să coopteze un altfel de partener în echipă: unul financiar, care să ajute compania să‑și mențină ritmul susținut de dezvoltare. Cei doi antreprenori admit că sunt deschiși la oferte corecte. Cât este de atractiv un asemenea business agricol? În următorii 50 de ani, populația lumii sigur nu va regresa, speranța de viață va crește, iar nevoia de materii prime pentru alimente va fi tot mai mare.