Samsung a fost cea mai mare companie de tehnologie în 2009 cu vânzări de 118 mld dolari

0
HP a raportat pentru anul financiar încheiat în octombrie 2009 încasări de 114,6 miliarde de dolari. În 2008, Samsung a avut vânzări de 118.400 de miliarde de woni (102,8 miliarde de dolari).

Pentru anul fiscal care se va încheia în martie 2011, analiştii consideră că profitul net al Samsung va depăşi rezultatele combinate ale celor mai mari 15 companii de tehnologie nipone, potrivit datelor agenţiei Bloomberg, preluată de Financial Times.

Samsung este cel mai mare producător la nivel mondial de chipuri de memorie şi ecrane cu cristale lichide. Totodată, compania se plasează pe locul doi în lume la capitolul telefoane mobile, după Nokia.

Analiştii estimează că vânzările companiei sud-coreene vor urca în acest an la 127 de miliarde de dolari, iar cele ale HP la 120 de miliarde de dolari.