Şapte lideri sindicali de la SC Nitropos Făgăraş vor intra miercuri dimineaţă în greva foamei

‘Suntem nemulţumiţi de întârzierea, cu peste două luni, a plăţii salariilor, dar şi de neplata drepturilor din contractual colectiv de muncă pentru cei 380 de salariaţi disponibilizaţi începând cu data de 1 iulie 2013. Totodată, există o stare de incertitudine în ceea ce priveşte locurile de muncă pentru cei 170 de salariaţi care au mai rămas la nivelul societăţii. Situaţia dramatică din această întreprindere este determinată de creşterea accelerată a preţurilor la gaze naturale şi energie electrică, care face imposibilă continuarea activităţii’, a declarat Lucian Cupu, preşedintele Sindicatului Liber Nitramonia Rompiro.

 

 

CNS ‘Cartel ALFA’ susţine acţiunea revendicativă a sindicaliştilor de la SC Nitropos Făgăraş, atrăgând în acelaşi timp atenţia că, în lipsa unor măsuri ferme şi imediate din partea autorităţilor, astfel de proteste se vor amplifica în viitorul apropiat.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed