Şaramet: Doar 75 de dosare au ajuns la FNGCIMM în programul Kogălnicenu

0

„În programul Kogălniceanu, care are un circuit – întâi se face o analiză de eligibilitate la Agenţia pentru IMM-uri – acolo am înţeles că sunt aproape 3.500 de dosare analizate. Sunt în bănci, într-un ciclu de lucru mai mult sau mai puţin avansat, nu am mai multe detalii, în opinia mea însă destul de întârziate – peste 1.500 – 1800 de dosare, dar la noi au ajuns şi au fost finalizate doar 75”, a spus Şaramet, în cadrul semninarului EU-COFILE organizat la Sinaia de BNR şi Alpha Bank.

 

El a declarat că dacă de la bancă a venit dosarul complet, Fondul a doua zi l-a aprobat, doar că din momentul în care a plecat de la Agenţie până în momentul în care a ajuns la Fond parcurge un circuit, clientul trebuie să-şi aleagă banca şi se face o analiză la bancă.

Programul „Mihail Kogălniceanu” va fi desfăşurat în perioada 2011 – 2013.

Prin implementarea acestui program guvernamental, se urmăreşte facilitarea accesului la finanţare a operatorilor economici de dimensiuni mici şi mijlocii, precum şi menţinerea activităţii şi a locurilor de muncă existente în aceste companii.

 

Cu un buget total alocat subvenţiilor de 165 milioane lei, programul se axează pe două componente: subvenţionarea a maximum 70% din rata dobânzii aferente creditului pe care un IMM îl accesează, dar nu mai mult de 6,5% pe an; acordarea de garanţii, de către Fondul Naţional de Garantare, în numele şi în contul statului, pentru maximum 80% din valoarea creditului pe care îl contractează o companie, fără ca garanţia să depăşească 100.000 lei.