Sarkozy ar fi avut o izbucnire nervoasă din cauza poziţiei lui Băsescu privind Libia

0

Germania şi Franţa s-au situat pe poziţii divergente la summitul de vineri în privinţa modului în care blocul european ar trebui să reacţioneze la criza din Libia. În această polemică, România pare să se fi raliat poziţiei germane. „În acest moment, România nu susţine o soluţie militară în Libia. Considerăm că poate fi o eroare politică majoră”, a spus preşedintele Traian Băsescu, la finalul reuniunii extraordinare a Consiliului European. România s-a declarat şi împotriva recunoaşterii Consiliului Naţional de tranziţie constituit la Bengazi. Franţa, în schimb, s-a grăbit să-i recunoască legitimitatea. „Am considerat că rangul maxim pe care îl poate avea acest consiliu este de interlocutor”, a spus preşedintele Traian Băsescu. El s-a întrebat cât de credibilă poate fi această structură atâta vreme cât în fruntea acestui consiliu se află ministrul justiţiei al lui Gaddafi.

O poziţie similară a avut şi premierul bulgar, care, potrivit EUobserver şi presei bulgare, a fost deranjat de presiunile lui Nicolas Sarkozy de a recunoaşte consiliul rebelilor. Acest consiliu, a explicat Boiko Borisov fără a da nume, are printre membrii-cheie oameni care au fost implicaţi în torturarea infirmierelor bulgare.

Consiliul este condus de fostul ministru al justiţiei din regimul lui Gaddafi, cel care a vegheat asupra justiţiei libiene în perioada procesului infirmierelor bulgare. Cinci infirmiere bulgare şi un medic palestinian au fost condamnaţi la moarte şi au fost ţinuţi în detenţie opt ani în Libia sub pretinsa acuzaţie că ar fi infectat cu HIV sute de copii libieni.

„Le-am explicat liderilor UE că reprezentanţii acestui consiliu din Benghazi sunt oameni care au torturat cadrele medicale bulgare timp de opt ani şi aceasta ne-a costat aproape 60 de milioane de dolari”, le-a spus Borisov jurnaliştilor la încheierea summitului de vineri.

Luna trecută, fostul ministru al justiţiei, Mustafa Abudel-Jalil, care acum conduce Consiliul Naţional libian, mişcarea sub care s-au grupat rebelii, a declarat că Muammar Gaddafi este responsabil pentru infectarea cu HIV a celor aproape 400 de copii, şi nu cadrele medicale bulgare.

Pe de altă parte, Boiko Borisov a făcut o paralelă cu situaţia din Libia şi căderea comunismului în propria sa ţară. „Vă aduceţi aminte ce s-a întâmplat în 1998-1999, cine a luat puterea în Bulgaria? Oamenii din conducerea Partidului Comunist, a Ministerului de Externe şi armatei”, a spus el.

Atât România, cât şi Bulgaria sunt supărate din cauza opoziţiei Franţei de a se alătura spaţiului Schengen, reaminteşte EUobserver. Pe de altă parte, tensiunile dintre Franţa şi Bulgaria în legătură cu subiectul infirmierelor bulgare nu sunt noi, adaugă publicaţia. În 2007, fosta primă doamnă a Franţei, Cecilia Sarkozy, a mers în Libia pentru a negocia eliberarea celor şase cadre medicale, în ceea ce s-a considerat a fi o lovitură de imagine pentru Nicolas Sarkozy, pe atunci proaspăt instalat la Elysee. UE şi autorităţile bulgare duceau deja de săptămâni întregi negocieri cu Tripoli, pe care le administrau foarte atent. Bulgaria a trebuit să renunţe la 60 de milioane de dolari din datoria Libiei către Sofia pentru a obţine eliberarea infirmierelor.