SCANDAL apring în PNL! Apar primele semne legate de poziția lui IOHANNIS

0

Atacurile lui Rareș Bogdan și Robert Sighiartău la adresa președintelui PNL Ludovic Orban, căruia cei doi i-au cerut demisia de la șefia partidului, nu are girul Cotrocenilor și reprezintă o acțiune pe cont propriu a celor doi liberali, care trec drept apropiați ai șefului statului, au declarat pentru G4Media.ro mai multe surse din partid sau apropiate administrației prezidențiale.

 

Mitocănie maximă! Soții Trump îl pun pe șeful servitorilor Casei Albe să-i întâmpine pe soții Biden

 

 

Mai mult, Klaus Iohannis le-ar fi transmis adversarilor lui Orban că ”trebuia să rezolvați această problemă imediat după alegeri”, referindu-se la o eventuală schimbare a liderului PNL, și că agitarea apelor în partid nu este binevenită într-un moment în care prioritatea zero este legea bugetului.

Pe de altă parte, Klaus Ioannis a inhibat orice atac intern la liderul PNL după pierderea alegerilor, dat fiind că Orban a fost liderul echipei de negociere cu USR/PLUS și a evitat astfel orice vulnerabilizare pe durata împărțirii ministerelor.

 

Orban le răspunde liberalilor care îi cer demisia: Până la următorul congres eu sunt președinte

 

 

În plus, Congresul la care ar urma să se aleagă o nouă conducere ar urma să fie organizat abia în septembrie, în varianta susținută de Cotroceni și cel mai devreme în iunie, la termen, variantă susținută de Orban. Partidul încă n-a luat o decizie în privința datei.

Președintele PNL, Ludovic Orban, s-a întâlnit, luni, cu președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, au declarat pentru G4Media.ro surse politice. Cei doi au discutat despre situația din partid, după ce Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a lansat duminică seară un atac dur la adresa lui Orban.

Pe de altă parte, nemulțumirile din interiorul PNL referitoare la modul în care a fost condus partidul și au fost împărțite ministerele sunt reale, au mai explicat sursele citate.

Mai mulți liberali sunt de acord că Ludovic Orban a condus discreționar partidul, în stilul autoritar, de tip Dragnea/ Băsescu, și că a cedat ministere importante în negocierile cu USR/ PLUS pentru a-și asigura poziția de președinte al Camerei Deputaților.

”Nemulțumiri există, dar nu majore. Tensiunile au fost mari la împărțirea ministerelor, dar s-au estompat”, a declarat pentru G4Media.ro unul dintre liderii PNL.

Potrivit acestuia, ieșirile lui Rareș Bogdan și Robert Sighiartău au fost ”pe persoană fizică”, cei doi neavând nici măcar sprijinul propriilor filiale în ce privește solicitarea publică a demisiei lui Ludovic Orban.

În aceste condiții, de ce-ar fi ieșit la atac cei doi liberali? Unul din motive ar fi nemulțumirea personală că n-au obținut portofolii în Guvern. Rareș Bogdan și-a dorit ministerul de interne iar Robert Sighiartău ministerul dezvoltării. Niciunul nu a prins însă vreun portofoliu, după ce la Interne a fost pus Lucian Bode, iar Dezvoltarea a fost cedată UDMR.

De notat că niciun lider de filială nu a ieșit public, până marți, cu mesaje de susținere pentru așa numitul grup de reformiști din partid.

Primarul Clujului, Emil Boc, inclus de Rareș Bogdan în așa numitul grup de reformiști din PNL și indicat drept posibil candidat la șefia partidului, a făcut, marți, declarații rezervate pe tema situației din partid.

Primarul Emil Boc a declarat că nu își dorește nicio funcție la viitorul congres al partidului și a spus că este de părere că discuția publică despre problemele interne din PNL ar trebui să se oprească, precizând că o continuare a acesteia ar fi ceva ineficient.

Potrivit surselor G4Media.ro, în acest moment PNL este preocupat ”să se așeze pe guvernare”, filialele încearcă să-și trimită cât mai mulți oameni în funcții de prefecți, subprefecți, secretari de stat și șefi de deconcentrate.

”Toate filialele au trimis propuneri, toți liderii așteaptă să le fie validați oamenii. Negocierile le poartă Orban, cum să vină acum cineva să îi ceară demisia?”, au explicat surse de la vârful PNL.

Potrivit acestora, la discuțiile pentru împărțirea funcțiilor au participat inclusiv liderii filialelor din Ardeal, zona din care vin acum critici, precum Cluj, Bihor, Alba sau Arad.

Un alt lider PNL a declarat pentru G4Media.ro că motivul pentru care Rareș Bogdan și Robert Sighiartău au ieșit la atac împotriva lui Orban este ”frica”.

”Claxon gălăgios, motor nici măcar de trabant”, a calificat acesta ieșirea celor doi.

Potrivit sursei citate, ”e aberant” să vină cineva și să ceară demisia liderului principalului partid de guvernare în momentul în care se creionează bugetul, se împart funcțiile în administrația locală și se discută despre PNRR.

”Se autodescalifică, colegilor le repugnă aceste atacuri la adresa liderului partidului”, a precizat acesta.

”Este exclus ca cei doi să aibă sprijin de la Palatul Cotroceni”, a mai precizat sursa citată.

Context

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL și unul dintre apropiații președintelui Klaus Iohannis, a anunțat, duminică, într-un interviu pentru Aleph News, că o grupare reformistă își va desemna candidatul la șefia PNL și l-a criticat dur pe Ludovic Orban.

Bogdan i-a cerut demisia lui Orban de la șefia PNL și a spus că gruparea reformistă va avea un candidat unic pentru funcția de președinte al partidului.

El a avertizat că fără o reformă internă, PNL poate ajunge sub 20% la următoarele alegeri. Rareș Bogdan s-a plasat printre reformatori, alături de Emil Boc, Ilie Bolojan, Robert Sighiartău și Gheorghe Falcă.

”În spatele nostru se află zeci de filiale. Vrem reformarea și repoziționarea partidului, luarea deciziilor de către forurile interne, democratizarea totală a partidului, promovarea oamenilor în funcții pe baza meritelor”, a spus Rareș Bogdan.

Și secretarul General al PNL, Robert Sighiartău, a declarat, ,marți, într-o intervenție la Digi24, că președintele PNL, Ludovic Orban ar trebui să-și dea demisia.

El l-a acuzat că în ultimul an ar fi condus partidul discreționar și că a cedat ministere importante în negocierile cu USRPLUS pentru a obține pentru sine funcția de președinte al Camerei Deputaților. Secretarul General al PNL mai spune că Orban ar fi dorit să-l retragă din nou pe Florin Cîțu drept propunere pentru funcția de premier.